Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski: Întregul teritoriu al Ucrainei ar trebui să primească o invitație la NATO

Volodimir Zelenski: Întregul teritoriu al Ucrainei ar trebui să primească o invitație la NATO

R.M.
1 minut de citit Publicat la 09:37 12 Dec 2024 Modificat la 09:37 12 Dec 2024

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că o invitaţie de aderare a ţării sale la NATO ar trebui să fie formulată pentru toată Ucraina, dar normele Alianţei s-ar putea aplica iniţial teritoriului controlat de guvernul de la Kiev, cu extinderi ulterioare la alte zone ale teritoriului ucrainean dacă în final acestea vor fi recuperate de la Rusia, a relatat miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat postului de televiziune american CBN News, Zelenski a afirmat că invitaţia ar trebui să fie „emisă pentru toată Ucraina - frontierele sale recunoscute internaţional”.

Kievul vrea să abordeze o eventuală negociere a păcii cu Rusia de pe o poziţie solidă şi având garanţii de securitate suficiente, iar pentru Ucraina o invitaţie de aderare la NATO este de departe cea mai bună garanţie contra Moscovei.

Mai multe ţări din Alianţa Nord-Atlantică, în frunte cu SUA, sunt totuşi reticente faţă de luarea acestei „decizii monumentale”, aşa cum a calificat-o un diplomat de la Bruxelles.

Oficialităţile americane recunosc, în cadru privat, că este puţin probabil ca o asemenea invitaţie să fie lansată cu doar câteva săptămâni înaintea începerii celui de-al doilea mandat de preşedinte deţinut de Donald Trump.

Această decizie va lua timp şi subiectul nu va fi abordat cu adevărat decât în 2025, înaintea Summitului NATO de la finalul lunii iunie de la Haga, apreciază un alt diplomat. Însă până atunci, este necesar să se reflecteze asupra garanţiilor pe care NATO, sau cel puţin unii dintre membrii săi, le-ar putea oferi Ucrainei.

În campania electorală, Donald Trump a promis că dacă va ajunge la Casa Albă va face pace în Ucraina ''în 24 de ore'', dar nu a explicat concret cum va realiza acest lucru.

Unele ţări europene din NATO nu exclud trimiterea de trupe în Ucraina, de exemplu pentru a supraveghea punerea în aplicare a unei eventuale încetări a focului, au indicat diplomaţi europeni. Totuşi, o asemenea discuţie nu a avut loc la NATO, ci doar între aliaţii europeni.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole