Anunţul a fost făcut de ambasada Ucrainei în Marea Britanie, pe Twitter, spunând: "Lupta este aici. Am nevoie de muniție, nu de o plimbare".
"Ucrainenii sunt mândri de președintele lor", adaugă tweet-ul, citat de CNN.
Într-o înregistrare video postată sâmbătă dimineață pe Twitter, Volodimir Zelenski a declarat: "Nu depunem armele".
Zelenski rămâne în Ucraina, conștient că este inamicul nr. 1 al Rusiei
Zelenski spunea joi că "potrivit informațiilor noastre, inamicul m-a marcat ca țintă nr.1, iar familia mea - ca țintă nr. 2. Ei vor să distrugă Ucraina din punct de vedere politic prin distrugerea șefului statului".
Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, din Kiev pentru a scăpa de amenințările la adresa vieții sale, dar acesta a refuzat până acum să plece, a scris The Guardian, citând Washington Post.
Citiţi şi: Cine este Olena, soţia președintelui ucrainean