Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski dă semnale că ar vrea să negocieze pacea. Ucraina vrea aderarea imediată la NATO ca garanție

Volodimir Zelenski dă semnale că ar vrea să negocieze pacea. Ucraina vrea aderarea imediată la NATO ca garanție

Adrian Dumitru
4 minute de citit Publicat la 12:11 03 Dec 2024 Modificat la 12:11 03 Dec 2024

Ucraina nu este dispusă să accepte garanții de pace care să substituie în vreun fel aderarea sa la NATO, a anunțat diplomația de la Kiev, marți, conform Kyiv Independent. În același timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski sugerează că ar accepta o încetare a focului cu Rusia dacă țara sa va obține aderarea la NATO, scrie The Wall Street Journal.

„Având experiența amară a memorandumului de la Budapesta în spatele nostru, anunțăm că nu vom accepta nicio alternativă, niciun surogat și niciun substitut la aderarea deplină a Ucrainei la NATO”, se arată într-un comunicat transmis de ministerul de externe de la Kiev, cu doar două zile înainte de aniversarea a 30 de ani de la semnarea memorandumului.

Miniștrii de externe ai statelor NATO urmează să se întâlnească la Bruxelles, între 3 și 4 decembrie, iar Ucraina va avea și ea o delegație prezentă. Guvernul de la Kiev și-a îndemnat aliații să discute aderarea sa la Alianță în timpul acestei reuniuni, însă presa internațională scrie că nu există un consens în această privință.

Ucraina a renunțat voluntar la arsenalul său nuclear moștenit de la URSS prin Memorandumul de la Budapesta, din 1994. În schimbul acestei renunțări, guvernul de la Kiev a primit garanții de la SUA și Rusia, printre alte puteri, privind integritatea sa teritorială și recunoașterea granițelor.

Ministerul ucrainean a cerut puterilor semnatare ale memorandumului, să susțină invitarea în NATO a Ucrainei pentru a contracara încercările Rusiei de a șantaja.

Săptămâna trecută, Zelenski a sugerat că ar putea „încheia faza fierbinte a războiului” pe frontul de est, dacă Ucraina se alătură NATO imediat, fără includerea teritoriilor ocupate. În comentarii separate, Zelenski a spus că articolul 5 al Alianței ar putea să nu se aplice teritoriilor pe care deja există lupte active – adică în cele patru regiuni ocupate de invadatori și în Crimeea.

Totuși, mai mulți membri ai NATO rămân în opoziție față de aderarea Ucrainei – Germania, Slovacia sau Ungaria.

Schimbare de discurs pentru Zelenski

Președintele ucrainean a început să-și schimbe considerabil discursul, mai ales după victoria lui Donald Trump din 5 noiembrie.

Recent, Zelenski a părut tot mai deschis ideii de negociere pentru oprirea războiului, inclusiv prin oferirea unor concesii limitate statului agresor. Deși nu a spus explicit că Ucraina renunță la teritoriile ocupate, Zelenski a vorbit de „recuperarea pe cale diplomatică” a teritoriilor pierdute.

În prezent, Rusia controlează complet Crimeea, pe care a anexat-o din 2014, și parțial altre patru regiuni din sud-estul Ucrainei – Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson. Regimul criminal de la Kremlin revendică toate aceste teritorii pe care susține că le-a anexat după ridicolele simulacre de referendumuri din septembrie 2022.

Într-o serie de interviuri și de declarații publice din ultima săptămână, Zelenski a încercat să arate că e pregătit să negocieze sfârșitul conflictului din Ucraina. De-a lungul perioadei de după februarie 2022, însă, Zelenski a insistat mereu că țara sa va continua lupta până ce teritoriile ocupate vor fi recuperate.

Acum, deși sugerează că ar putea accepta un armistițiu în schimbul aderării la NATO, două mari obstacole îi rămân în cale, scrie WSJ – (1) șansele aderării rapide rămâne mici și puține, având în vedere opoziția din partea mai multor țări și (2) nu există nicio indicație reală că dictatorul Putin ar fi dispus să negocieze.

Speranța că Putin ar fi dispus să discute încheierea războiului e negată mai ales de ultimele evoluții de pe câmpul de luptă, acolo unde rușii au reușeit să avanseze serios în ultimele luni. În plus, Rusia și-a aprofundat și mai mult economia de război, aprobând cel mai mare buget militar din istoria sa.

Într-o declarație de duminică, Zelenski a spus că Ucraina ar fi dispusă să meargă la negocieri doar dintr-o poziție de forță – această putând fi obținută prin garanții NATO și prin noi livrări de arme cu rază lungă de acțiune.

„Dacă vom avea un conflict înghețat fără o poziție puternică din parta Ucrainei, Putin se va întoarce în doi, trei sau cinci ani. Va veni să ne distrugă complet sau să încerce”, a declarat președintele ucrainean.

Chiar și așa, faptul că liderul de la Kiev e dispus să cedeze teritoriu, chiar și temporar, e o evoluție semnificativă.

Oboseală de război

Schimbarea de retorică a lui Zelenski reflectă o oboseală în creștere a întregii societăți ucrainene care exprimă o dorință de încetare a conflictului armat.  Loviturile rusești au lăsat mare parte din țară fără curent electric pe parcursul iernii, în timp ce lipsa soldați a însemnat că mulți bărbați care nu doresc să lupte sunt încorporați forțat.

Un sondaj Gallup a arătat că 52% dintre ucrainenii din afara teritoriilor ocupate susțin o pace negociată „cât mai repede cu putință”, aproape dublu față de procentul de anul trecut, când aceeași idee era susținută de doar 27% dintre ucraineni.

Doar 38% mai susțin ideea luptei până la victorie, fațăde 63% anul trecut.

Oficialii occidentali au vorbit de posibilitatea unui aranjament prin care Ucraina să cedeze teritorii în schimbul unor noi garanții de securitate încă de anul trecut.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole