”Toate națiunile care, ca și noi, cred în victoria vieții asupra morții trebuie să lupte cu noi. Ele trebuie să ne ajute, pentru că suntem primii la rând. Și cine va urma?", a spus Zelenski a spus într-un mesaj video, vineri seara, scrie Reuters.
Rustam Minnekayev, comandantul adjunct al districtului militar central al Rusiei, a fost citat de agențiile de presă de stat ruse spunând că un control deplin asupra sudului Ucrainei îi va oferi lui Putin acces în Transnistria, o parte separatistă a Moldovei ocupată de ruși.
Declarația a fost una dintre cele mai detaliate cu privire la ambițiile Moscovei în Ucraina și sugerează că Rusia nu intenționează să-și înceteze ofensiva acolo prea curând.
Ministerul ucrainean al Apărării a spus că comentariile lui Minnekayev au arătat că Rusia nu își mai ascunde intențiile.
Moscova ”a recunoscut acum că scopul celei de a doua faze a războiului este, pur și simpl,u ocuparea estului și a sudului Ucrainei. Imperialismul așa cum este”, a scris el pe Twitter.
Dar, în ciuda obiectivelor ambițioase ale Rusiei și a afirmațiilor că ar fi pus mâna pe Mariupol, forțele sale nu au înregistrat victorii majore în ultimele 24 de ore, au declarat sâmbătă serviciile de informații militare britanice.
Contraatacurile ucrainene continuă să împiedice eforturile Moscovei, iar luptele grele frustrează încercările Rusiei de a captura orașul-port cheie, Mariupol, împiedicând progresul acestora în Donbas, a scris Ministerul Apărării pe Twitter, într-o actualizare, publicată regulat.