Voichiţa Lăzureanu a punctat faptul că în România au murit de două ori mai mulți oameni decât au murit împreună în Polonia, Croația și Ungaria. Mesajul candidatei la Primăria Timișoarei a fost postat pe pagina de Facebook.
„Guvernul PNL a scăpat complet de sub control pandemia. Nu mai au pe cine da vina, este evident că românii mor din cauza lui Orban și a găștii sale!
Luni întregi au fost ocupați să fure în loc să testeze. Iar azi sunt ocupați cum să adune voturi în loc să dea măștile promise categoriilor vulnerabile. Iar presa pune întrebarea la care Ministerul Sănătății continuă să tacă: de ce, ieri, în România, au murit de COVID de două ori mai mulți oameni decât au murit, împreună, în Polonia, Croația și Ungaria?”, este mesajul postat de medicul care a condus Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timișoara.