Și-a dorit să fie independentă, așa că atunci când a terminat facultatea în Timișoara, le-a spus părinților că pleacă în București.
După un timp, l-a cunoscut pe Octavian și credea că viața sa capătă un sens. Dar că nu a fost tocmai așa.
„M-am măritat la 24 de ani și căsnicia mea s-a învârtit în jurul soacrei mele, din cauza căreia aproape că ajunsesem să-mi doresc să mor! Până într-o zi! (...) După nuntă, eram la o masă în famile și soacra mea se uita tare insistent la mine. Doamne, ce mi-a făcut. De față cu toată lumea, cu un ton disprețuitor și ironic, mi-a spus:
— Fiul meu nu mi-a spus că știi să mănânci și să folosești tacâmurile așa de frumos… Felicitări, dragă! Probabil că, în mintea ei, mă credea o amărâtă venită de la coada vacii.
A urmat ceva mult mai rău. Jignirile au început să curgă imediat când m-am mutat în casa ei”, a povestit Cătălina pentru Libertatea.
Când s-au mutat în propriul apartament, cei doi au crezut că în sfârșit viața lor de familie începe. Au urmat copiii. Însă când au trebuit să le achiziționeze o garsonieră, au fost nevoiți să se mute din nou cu soacra.
„Soacră-mea era încântată de idee, cu o singură condiție:
— Vreau și eu două mii cinci sute de euro! Am nevoile mele…
I-am dat banii, cu gândul că n-are unde să-i cheltuie și că tot nouă ne-ar fi rămas.
I-am lăsat banii, pe care și i-a pus în caseta cu „lucruri personale”. Câteodată, o surprindeam noaptea cum și-i număra pe ascuns.
În primele luni a cotrobăit toată casa. (...)Pentru că noi eram cei care-i făceam cumpărăturile, era tot timpul convinsă că o înșelăm la bani. Studia bonul de casă. (...) Simțeam că înnebunesc! Când ajungeam obosită de la muncă, preferam să beau ca să uit. Nu puteam să mă culc decât seara târziu, când se culca și ea. (...) Ne-am hotărât să mergem la Timișoara trei zile, să-l vedem pe tata. (...) Chiar a doua zi, am primit un telefon de la fiica noastră: soacră-mea murise. Se prăpădise pur și simplu, în fotoliul ei, în timp ce-și număra banii”, a mai povestit femeia.