Antena 3 CNN Actualitate Voi cu Voicu: Păcatul de a fi frumoasă în vremea comunismului

Voi cu Voicu: Păcatul de a fi frumoasă în vremea comunismului

1 minut de citit Publicat la 21:05 12 Noi 2016 Modificat la 21:05 12 Noi 2016

Mirela Voicu a vorbit în emisiunea „Voi cu Voicu” despre păcatul de a fi frumoasă în vremea comunismului, pentru că doar o femeie trebuia să fie frumoasă: Elena Ceauşescu.

Soţii Ceauşescu se îmbrăcau în haine de firmă, iar românii cumpărau pe sub mână jeanşi aduşi de afară sau apă de colonie produsă cu mare greutate. O echipă de stilişti se ocupau ca soţii Ceauşescu să fie îmbrăcaţi bine, mai ales la înâlnirile oficiale. 

Elena Ceauşescu avea grijă ca femeile frumoase să nu apară la tv. Totodată, vedetele erau sfătuite să nu se rujeze şi să poarte rochii lungi. Cât de greu era să fii frumoasă pe vremea comuniscmului?

Bianca Brad, despre acea perioadă

„Eu m-am confruntat în facultate şi pentru că eram şi manechin în paralel făceam facultatea la seral. Mi se pusese eticheta că sunt frumoasă şi atât. Eram cuminte. A fost perioada cea mai neplăcută. Am suferit şi abia aşteptam să o termin. Eticheta asta a fost până la un punct”, a mărturisit fostul model.

Dana Săvuică, despre păcatul de a fi frumoasă

„Eu am devenit manechin în anul II de facultate, eu nu am suferit din acest motiv. Eu am suferit pentru că tatăl meu fiind diplomat nu prea aveam voie nici să vorbesc, nici să interacţionez cu colegii mei străini. Dacă apăream într-o fustă scurtă, machiată, devenea o pată pe dosarul tatălui meu. Tot timpul era asta: aoleu ce spun sau ce fac. Din cauza asta am suferit eu”, a declarat Dana Săvuică.

Corina Chiriac, despre ţinutele pe care le purta înainte de 1989

„Eu am trăit în altă ţară. Ascultându-le, Bianca a suferit invidia colegilor. Frumuseţea ei nu avea legătură cu comunismul. Danuţa avea un tată diplomat, copiii erau siliţi să suporte rigorile a ceea ce înseamnă diplomaţia. Cum erau lucrurile? Cea mai frumoasă dintre artistele de dinainte era Angela Similea. Nu a suferit niciodată din cauza frumuseţii. Avea ţinute superbe. Eu cumpăram materiale şi aveam două croitorese geniale. Atunci, coafezele erau coafezele, croitoresele erau croitorese. (...)”, a povestit Corina Chiriac.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole