Daniel Leș este unul dintre cei mai vestiți olari români. A dus modelarea lutului aproape de perfecțiune. Vinde lucrări peste tot în lume cu zeci de mii de euro, dar continuă să fie modest.
„În fiecare an, ca să-mi demonstrez eu mie că am rămas viu, îmi aplic un tratament destul de dur. Mă ia nevasta cu mașina, mă duce în Maramureș, mă lasă acolo și îi spun că ne revedem peste 8 zile, peste 7, peste 6. Îi dau telefonul mobil, îi dau banii și încerc să descopăr lumea altfel. De multe ori ne bazăm pe bani, pe siguranța noastră. Ei, când ești tu cu tine acolo, în primul rând că te cunoști, cum faci față când îți e foame.. înveți să te bucuri de lucrurile simple”.
„Nu cerșesc, dar îi ajut pe oameni la munca câmpului ca să primesc mâncare, dar nici măcar nu le cer. Să vezi cât e de frumos și cât de liber poți să te simți. În primele două zile e un fel de sevraj, ai nevoie să dai telefon acasă să vezi cum stau lucrurile. Dar în a treia zi deja începi să armonizezi cu natura. Regula mea e să nu stau două zile în același loc. E frumos să ajungi să comunici cu oamenii. E mai mult decât un schimb informațional, comunicarea e de la suflet la suflet”.
„Apoi în mod natural te invită la masă. Nu dorm niciodată în casă, îmi place să dorm în podul cu fân, să trag aer în piept. Și în ziua următoare mă întreb unde să o iau, dacă să o iau în dreapta sau în stânga. Se întâmplă lucruri miraculoase. Începi să vezi cu alți ochi aceste frumuseți pe care noi nu le mai vedem”.