Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin spune că a vorbit cu un președinte american despre aderarea Rusiei la NATO: "Îl puteţi întreba. Cred că se va uita la interviul nostru"

Vladimir Putin spune că a vorbit cu un președinte american despre aderarea Rusiei la NATO: "Îl puteţi întreba. Cred că se va uita la interviul nostru"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:52 09 Feb 2024 Modificat la 08:52 09 Feb 2024

Liderul rus a spus că într-o întâlnire la Kremlin cu preşedintele american Bill Clinton, aflat la final de mandat, l-a întrebat: "Credeţi că dacă Rusia ar cere să adere la NATO, acest lucru s-ar întâmpla?".

Putin spune că i s-a răspuns: "Ştiţi, este interesant. Cred că".

Preşedintele rus a precizat apoi că atunci când cei doi lideri s-au întâlnit la cină mai târziu în cursul serii, Clinton i-a spus: "Ştiţi, am vorbit cu echipa mea, nu, nu este posibil acum".

"Îl puteţi întreba. Cred că se va uita la interviul nostru, va confirma", i-a spus Putin lui Carlson.

Presat de Tucker Carlson să spună dacă ar fi aderat la NATO( n.r dacă Clinton ar fi spus da), Putin a declarat: "Dacă ar fi spus da, procesul de apropiere ar fi început şi, în cele din urmă, s-ar fi putut întâmpla dacă am fi văzut o dorinţă sinceră din partea partenerilor noştri. Dar nu s-a întâmplat".

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini cu Vladimir Putin în timpul interviului cu Tucker Carlson.

[GAL layout="5"]

De asemenea, Putin a vorbit despre nemulţumirea sa faţă de extinderea NATO spre est.

"Promisiunea a fost că NATO nu se va extinde spre est. Dar s-a întâmplat de cinci ori. Au fost cinci valuri de expansiune. Am tolerat toate acestea. Am încercat să-i convingem. Le spuneam: vă rugăm să nu o faceţi", a adăugat preşedintele rus.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole