Antena 3 CNN Actualitate Vladimir Putin "s-a implicat personal" în atacurile cibernetice contra democraţilor - presă

Vladimir Putin "s-a implicat personal" în atacurile cibernetice contra democraţilor - presă

1 minut de citit Publicat la 07:55 15 Dec 2016 Modificat la 07:55 15 Dec 2016

Oficiali din serviciile americane de informaţii "pot afirma cu încredere" că preşedintele rus Vladimir Putin s-a implicat personal în campania orchestrată de Rusia cu scopul de a perturba alegerile prezidenţiale din SUA, relatează postul de televiziune NBC News, care citează surse care au ales să rămână anonime, potrivit Agerpres.

Potrivit postului american, doi înalţi oficiali care au acces direct la noi informaţii despre atacurile cibernetice din perioada campaniei electorale din SUA spun că datele arată că Putin a dirijat personal modul în care au fost publicate şi folosite informaţiile pe care piraţii cibernetici le-au obţinut din tabăra democrată.

Putin a avut mai multe obiective, a indicat pentru NBC News o sursă din cadrul serviciilor americane de informaţii. Ce începuse va o răzbunare contra lui Hillary Clinton s-a transformat într-o campanie menită să dezvăluie corupţia din politica americană şi să dezbine aliaţi ai Americii, fabricând o imagine potrivit căreia alte state nu mai pot conta pe SUA în calitate de lider global credibil.

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a estimat public că guvernul rus a dorit ca Donald Trump să devină preşedinte. Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi alte agenţii nu susţin sută la sută acest punct de vedere, dar puţini oficiali contrazic teoria conform căreia operaţiunea derulată de Rusia a avut drept scop compromiterea candidaturii lui Clinton prin dezvăluirea unor e-mail-uri compromiţătoare pentru democraţi.

Etichete: Vladimir Putin
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole