Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin spune că presiunea statelor neprietenoase este ”practic o agresiune”. Ce măsuri va lua

Vladimir Putin spune că presiunea statelor neprietenoase este ”practic o agresiune”. Ce măsuri va lua

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 16:38 27 Mai 2022 Modificat la 16:38 27 Mai 2022

Liderul de la Kremlin a vorbit în cadrul ședinței Consiliului Suprem Economic Eurasiatic, care are loc prin videoconferință. El a precizat că ”avantajele cursului de integrare sunt deosebit de evidente acum, în actuala situație internațională dificilă, pe fondul practic al unei agresiuni din partea unor state neprietenoase”.

”Suntem cu toții convinși că o integrare mai strânsă va face țările noastre mai puternice din punct de vedere economic și va reduce semnificativ dependența noastră de conjunctura externă, inclusiv de cea politică”, a subliniat Putin prin intermediul agenției de presă rusă de stat TASS.

Președintele rus a spus și care sunt măsurile luate de guvern în condițiile actuale. Potrivit lui Putin, ”cabinetul ia decizii în timp util pentru funcționarea stabilă a piețelor și a sectorului financiar, acordă o mare atenție sprijinirii industriilor cheie și a întreprinderilor importante din punct de vedere sistemic; sarcina administrativă a fost redusă semnificativ pentru a asigura libertatea maximă a afacerilor”.

"De asemenea, lucrăm pentru a face finanţarea mai accesibilă pentru reaprovizionarea capitalului de lucru, pentru susţinerea lichidităţii băncilor. În acest sens, extindem practica de tranzacţionare în monede naţionale cu state care au demonstrat cu acţiune că sunt parteneri de încredere ai Rusiei", a adăugat el, adăugând că ”ponderea plăților în monede naționale în tranzacțiile reciproce între statele din Uniunea Economică Euroasiatică a ajuns deja la 75%”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole