Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin rupe tăcerea în legătură cu noua ofensivă a Rusiei în Harkov

Vladimir Putin rupe tăcerea în legătură cu noua ofensivă a Rusiei în Harkov

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:16 17 Mai 2024 Modificat la 15:16 17 Mai 2024

Potrivit liderului de la Kremlin, capturarea capitalei regionale Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, nu face parte din planul "operațiunii speciale".

În schimb, el a reiterat ideea creării unei "zone-tampon", care să ferească de bombardamentele ucrainene anumite regiuni de la frontiera de vest a Rusiei.

Vladimir Putin a făcut declarațiile într-o conferință de presă susținută în China, unde efectuează, de ieri, o vizită de stat de două zile.

"Cu privire la ceea ce se întâmplă în direcția Harkov: asta este, de asemenea, vina lor (a ucrainenilor, n.r.), deoarece au bombardat și continuă, din păcate, să bombardeze cartierele rezidențiale din zonele ruse de frontieră, inclusiv Belgorod.

Acolo mor civili. Este evident. (Ucrainenii) trag direct în centrul orașului, spre zonele rezidențiale. Și am spus public că, dacă situația continuă, vom fi forțați să creăm o zonă de securitate, o zonă-tampon. Și asta facem acum", a spus Putin.

După primele zile ale noii ofensive rusești, Kievul a anunțat că situația în regiunea Harkov a fost stabilizată.

Președintele Volodimir Zelenski a recunoscut că Rusia a avansat până la 10 km într-o parte a noului front.

O analiză realizată de presa internațională a arătat că, în cele 7 zile de când atacă în Harkov, Rusia a capturat mai mult teritoriu ucrainean decât în ultimele 18 luni.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole