Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin acceptă retragerea trupelor din Transnistria! Care sunt condiţiile transmise preşedintelui Moldovei, Maia Sandu

Vladimir Putin acceptă retragerea trupelor din Transnistria! Care sunt condiţiile transmise preşedintelui Moldovei, Maia Sandu

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:10 17 Dec 2020 Modificat la 21:10 17 Dec 2020

"Maia Sandu nu a spus nimic nou. Noi auzim de mult timp declarațiile liderilor occidentali despre necesitatea retragerii contingentului nostru de pacificatori. Maia Sandu este președinte al Republicii Moldova, dar este și cetăţean al României. În general, noi suntem pentru retragerea pacificatorilor, dar după ce va fi creată o situație favorabilă, după ce va fi stabilit un dialog decent între Transnistria și cealaltă parte a Moldovei, atunci când se va merge pe cale pașnică de aplanare a situației. Noi suntem în favoarea acestei variante", a declarat Putin, citat în presa de la Chişinău.

Putin a evocat faptul că, în opinia sa, situaţia putea fi soluţionată în mandatul fostului preşedinte moldovean Vladimir Voronin.

"Noi cu fostul președinte Voronin am fost foarte aproape de soluţionare. În ultimul moment liderii țărilor occidentale l-au presat, el a renunțat, s-a disociat de înțelegerile anterioare și soluționarea problemei transnistrene a fost amânată pe un termen nedeterminat. De ce? Nu este clar deloc! Ulterior i-am întrebat pe omologii mei din UE:  'De ce ați procedat așa?' Au zis că așa a ieșit! Nu ne vom axa pe detalii, însă mai devreme sau mai târziu această problemă va trebui rezolvată", a estimat liderul de la Kremlin.

Reamintim, după alegerea în funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că trupele ruse de ocupație trebuie să plece din ţară iar misiunea de pacificare trebuie transformată într-una civilă sub egida ONU. 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole