Kremlinul a dat publicităţii un videoclip cu momentul întâlnirii dintre Vladimir Putin și Kim Jong-un, înconjurați de oficiali și fotografi.
„Mă bucur să te văd”, a spus Putin în timp ce i-a strâns mâna lui Kim timp de aproximativ 40 de secunde, potrivit The Guardian. „Acesta este noul nostru cosmodrom.” a adăugat liderul de la Moscova.
Kim i-a mulțumit lui Putin pentru invitația de a vizita Rusia, „în ciuda faptului că este ocupat”, a anunţat Agenţia Tass.
Kim Jong-un și-a exprimat încrederea că negocierile sale cu Putin vor contribui la ridicarea relațiilor dintre țări la un nou nivel.
Coreea de Nord sprijină toate deciziile lui Putin a transmis Kim Jong Un. Acesta a mai adăugat că "Rusia s-a ridicat la o luptă sacră pentru a-și proteja securitatea".
[GAL layout="5"]RPDC va fi mereu alături de Rusia în lupta împotriva imperialismului, a mai transmis liderul de la Phenian.
Agenţiile de presă ruse au relatat despre sosirea preşedinţilor cu numai câteva momente înainte; Putin nu îşi anunţase dinainte programul.
Întrebat dacă dialogul la cel mai înalt nivel se va referi şi la furnizarea de arme nord-coreene către Rusia, Putin a răspuns că vor fi discutate toate problemele. "Vom discuta toate subiectele fără grabă. Avem vreme", a spus liderul de la Kremlin.
Vostochny este locul de lansare a rachetelor spațiale din Rusia, potrivit CNN care citează publicații rusești. În context, Vladimir Putin s-a fi oferit să ajute Coreea de Nord să îşi construiască proprii sateliţi, după ce Phenianul a avut două tentative eşuate în acest domeniu.
Se speculează că cei doi lideri vor avea discuții despre armele pe care Coreea de Nord le-ar putea livra Rusiei pentru a fi folosite împotriva Ucrainei.
Coreea de Nord a lansat miercuri dimineață două rachete balistice, în timp ce Kim Jong Un se află în Rusia
Coreea de Nord a lansat miercuri dimineață două rachete balistice către teritoriile marine din est, au anunțat autoritățile din Coreea de Sud. Lansarea a fost făcută în timp ce liderul nord-coreean Kim Jong Un se află în Rusia pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin.
Exercițiul militar a fost monitorizat de Coreea de Sud, Japonia și SUA.
În paralel, liderul nord-coreean Kim Jong Un și președintele rus Vladimir Putin au ajuns la Cosmodromul Vostochny.
Kim a ajuns marți în Rusia după ce a călătorit din Phenian cu trenul său privat.