Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin speră că, după întâlnirea cu Joe Biden la Geneva, relațiile dintre SUA și Rusia se vor îmbunătăți

Vladimir Putin speră că, după întâlnirea cu Joe Biden la Geneva, relațiile dintre SUA și Rusia se vor îmbunătăți

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 19:16 04 Iun 2021 Modificat la 19:17 04 Iun 2021

Întâlnirea Biden - Putin va avea loc la Geneva, pe 16 iunie.

"Trebuie să găsim modalități de a normaliza relațiile", a spus Putin la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, menționând că legăturile bilaterale sunt la un "nivel scăzut".

Întâlnirea de la Geneva vine în contextul numeroaselor focare de tensiune între cele două state, cu acuzații formulate de partea americană la adresa celei ruse pentru atacuri informatice, încălcări ale drepturilor omului și amestec în alegerile din SUA.

"Vom discuta despre stabilitatea strategică, despre aplanarea conflictelor internaționale", a indicat liderul de la Kremlin, adăugând că pe agenda discuțiilor se vor afla dezarmarea, pandemia de coronavirus și problemele de mediu.

Întâlnirea din 16 iunie este prima față în față a celor doi președinți, de când Joe Biden și-a început la Casa Albă.

În pofida tensiunilor, ambele părți s-au arătat interesate să reducă nivelul confruntării și să negocieze un nou tratat de limitare a încărcăturilor nucleare.

"Cadoul" lui Putin de ziua lui Alexei Navalnîi

În paralel cu evocarea speranțelor într-o relație mai bună cu SUA, președintele rus merge înainte cu măsurile care restrâng marja de manevră a opoziției politice în Rusia.

Putin a promulgat, vineri, legea care interzice să participe în alegeri colaboratorilor organizațiilor marcate drept "extremiste".

Remarcabil este că, tot vineri, Navalnîi a împlinit 45 de ani.

Textul este cunoscut ca "legea anti-Navalnîi", deoarece i-ar viza pe susținătorii proeminentului opozant rus, și a fost adoptat anterior de Duma de Stat și de Consiliul Federației.

În aprilie, rețeaua de birouri regionale, înființată de opozant în 2018, când a încercat să candideze la alegerile prezidențiale, a fost adăugată de autoritățile ruse pe lista cu organizații "teroriste și extremiste".

Deși, în cele din urmă, Navalnîi a fost împiedicat să candideze, organizația sa, Fundația Anti-Corupție, a folosit aceste birouri în investigațiile vizând corupția oficialilor locali.

Comentatorii scenei politice din Rusia spun că Putin puterea încearcă să "curețe" scena înaintea alegerilor legislative din septembrie, în condițiile în care formațiunea prezidențială, Rusia Unită, este în scădere în sondaje, pe fondul stagnării economice și al corupției.

Etichete: Joe Biden
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole