Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin intervine în criza din Golf. Semnalul puternic transmis de liderul de la Kremlin

Vladimir Putin intervine în criza din Golf. Semnalul puternic transmis de liderul de la Kremlin

1 minut de citit Publicat la 23:00 01 Iul 2017 Modificat la 23:00 01 Iul 2017

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut o convorbire telefonică cu emirul Qatarului, sheikh Tamim bin Hamad Al Thani, despre criza politică dintre micul stat şi vecinii săi de la Golful Persic, a anunţat sâmbătă Kremlinul, scrie AFP. 

Cei doi şefi de stat "au discutat îndelung despre criza dintre Qatar şi statele vecine", iar preşedintele rus "a subliniat importanţa eforturilor diplomatice în vederea depăşirii diferendelor şi normalizării situaţiei", a informat Kremlinul într-un comunicat. 

Mai devreme în cursul zilei, Kremlinul anunţase că Vladimir Putin a discutat telefonic cu regele Bahrainului, Hamad bin Isa al Khalifa, printre altele despre criza din Golf. 

În cursul convorbirii, preşedintele rus a lansat un apel "la dialog direct între toate guvernele implicate în acest conflict" care "exercită o influenţă negativă asupra Orientului Mijlociu", potrivit Kremlinului. 

Regiunea Golfului se confruntă cu o gravă criză diplomatică de la începutul lunii iunie, când Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahrainul, precum şi alte ţări arabe, au întrerupt relaţiile diplomatice cu Doha, acuzată că "sprijină organizaţii extremiste" care "caută să destabilizeze regiunea" şi că se apropie de Iranul şiit, rival regional al regatului saudit. 

Qatarul a respins cu fermitate aceste acuzaţii. 

Între timp, Rusia s-a pronunţat pentru reluarea dialogului dintre Qatar şi vecinii săi şi a oferit ajutorul său pentru rezolvarea crizei diplomatice.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole