Antena 3 CNN Externe "Dezvoltarea relațiilor noastre se face în favoarea păcii în lume!" | Vladimir Putin și-a început vizita în China, în timp ce Rusia avansează în Harkov, iar Ucraina evacuează mii de civili din calea luptelor

"Dezvoltarea relațiilor noastre se face în favoarea păcii în lume!" | Vladimir Putin și-a început vizita în China, în timp ce Rusia avansează în Harkov, iar Ucraina evacuează mii de civili din calea luptelor

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 08:52 16 Mai 2024 Modificat la 12:42 16 Mai 2024

Este o vizită menită să sublinieze apropierea de liderul chinez Xi Jinping și aprofundarea relațiilor dintre cele două state, pe fondul tensiunilor cu Occidentul.

Este, totodată, cea de-a patra întâlnire în față în față dintre Xi și Putin de la invazia Rusiei în Ucraina și cea de-a doua vizită a liderului rus la Beijing în acest interval de timp.

În capitala chineză, Xi Jinping a spus, joi, cu ocazia sosirii lui Vladimir Putin, că relațiile între China și Rusia și China nu sunt doar în interesul celor două state, ci sunt, totodată, propice păcii în lume, după cum a precizat Ministerul chinez de Externe.

Xi Jinping, la vizita lui Vladimir Putin: Dezvoltarea relațiilor noastre este în favoarea păcii în lume

"În pofida unor suișuri și coborâșuri, relațiile noastre s-au întărit și au rezistat schimbărilor din peisajul internațional. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce privește respectul și sinceritatea.

Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilității și prosperității în regiune și în lume (...) Vom continua să ne consolidăm prietenia și să apărăm dreptatea în lume", a declarat Xi în cadrul întâlnirii cu ușile închise pe care a avut-o joi cu Putin, a adăugat sursa citată.

La rândul său, Vladimir Putin a spus că legătura dintre Rusia și China reprezintă un factor stabilizator pentru lume și nu este îndreptată împotriva nimănui.

"Moscova și Beijingul au acumulat, într-adevăr, un bagaj solid de cooperare practică", a estimat liderul rus, citat de agențiile de presă din țara sa.

El a confirmat că va purta discuții informale cu Xi Jinping pe tema războiului din Ucraina mai târziu în cursul zilei de joi. Este de așteptat ca la discuții să participe noul ministru rus al Apărării, Andrei Belusov, dar și predecesorul său Serghei Șoigu, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Vizita lui Putin în China are loc în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Harkov

Între timp, Rusia continuă să avanseze în regiunea Harkov, unde a lansat o ofensivă și a deschis un nou front la data de 10 mai, încercând să fructifice în favoarea sa întârzierea ajutorului militar american pentru trupele ucrainene.

Oficialii ucraineni a confirmat, miercuri, că trupele ruse au intrat în orașul Vovceansk.

Ulterior, militarii Kievului au comunicat că rușii au fost "parțial" respinși în oraș, iar președintele Zelenski a spus, la rândul său, că apărătorii au stabilizat "parțial" zona.

Liderul de la Kiev și-a anulat deplasările externe, pe fondul agravării situației în Harkov, unde aproximativ 8.000 de oameni au fost evacuați din calea luptelor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole