În conferinţa anuală cu public, desfăşurată miercuri într-un format de videoconferinţă în direct, preşedintele rus a mărturisit că a avut efecte secundare după ce s-a vaccinat cu serul Sputnik V, dar şi că după câteva zile a dezvoltat deja anticorpi.
Vladimir Putin s-a vaccinat în luna martie a acestui an, iar acum a şi explicat de ce a facut asta:
"Nu am vrut să creez un avantaj pentru niciunul dintre ele (n.r. - Rusia are dezvoltate patru vaccinuri antiţ-COVID). L-am făcut pe acela care mi-a luat mai puţin timp şi care are mai puţine efecte secundare", a spus Putin, potrivitThe Moscow Times.
Vaccinarea, singura cale de a preveni răspândirea pandemiei
"După prima doză nu am simţit nimic, doar o mică inflamare a braţului, după vreo patru ore. A doua doză am făcut-o la ora 12 AM, iar la ora 12 PM mi-am luat temperatura şi aveam 37,2 C. Când m-am trezit, aveam 36,6. După câteva zile, mi-au analizat sângele şi au găsit un nivel ridicat de anticorpi", a detaliat Puțin.
Liderul de la Kremlin a mai spus că aproximtiv 10% din persoanele vaccinate se îmbolnăvesc după imunizare, dar a fost corectat de un viceprim-ministru, care a precizat că procentajul este de doar 2,5%.
Deşi nu este adeptul vaccinării obligatorii, Vladimir Puțin a declarat că singura cale de a preveni o viitoare răspândire a pandemiei este cu ajutorul vaccinării.
"Avem patru vaccinuri de înaltă tehnologie, sigure şi eficiente, prin urmare sper că ezitarea anumitor cetăţeni va lua sfârşit.", a mai spus preşedintele rus.
Vaccinul a devenit obligatoriu în Moscova pentru cei care vor să își păstreze locul de muncă
Deşi vaccinarea nu este opţională în Rusia, ea a devenit obligatorie pentru anumite categorii profesionale. În Moscova, de exemplu, autoritățile au anunțat că cel puțin 60% din angajații din domeniul serviciilor trebuie să se vaccineze cu cel puțin o doză până la data de 15 iulie.
De la începutul pandemiei, Rusia a înregistrat 5.514.599 cazuri de infectare cu virusul Sars CoV 2 şi un număr de 135.214 decese.