Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin convoacă de urgență Consiliul de Securitate. Rușii evacuează regiunea Kursk după atacul lansat de Ucraina

Vladimir Putin convoacă de urgență Consiliul de Securitate. Rușii evacuează regiunea Kursk după atacul lansat de Ucraina

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Președintele Vladimir Putin a convocat de urgență, miercuri, Consiliul de Securitate al țării, după ce trupele ucrainene au pătruns, marți, pe teritoriul regiunii ruse Kursk, relatează Agerpres, citând The Moscow Times.

Kievul nu a comentat raidul trupelor sale în Kursk, în timp ce autoritățile ruse au denunțat incursiunea ca fiind "îndreptată împotriva civililor", iar bloggerii militari apropiați Moscovei au relatat că ucrainenii ar fi reușit, chiar, să ocupe câteva localități și să-și consolideze pozițiile.

Înainte de reuniunea Consiliului de Securitate, Putin s-a întâlnit cu membrii guvernului, a precizat canalul rusesc Brief de pe platforma Telegram.

Putin:  "Cer Guvernului să se ocupe urgent de situația din regiunea Kursk"

Avem o agendă extinsă (...), dar trebuie să începem cu evenimentele din regiunea Kursk. Așa cum se știe, regimul de la Kiev a inițiat o nouă provocare de mari dimensiuni, efectuând tiruri cu diferite tipuri de arme, inclusiv rachete, asupra clădirilor civile, locuințelor și ambulanțelor.

Imediat după întâlnirea noastră, voi avea o întâlnire cu conducătorii structurilor de forță - Ministerul Apărării, Statul Major General și FSB-ul. Voi asculta un nou raport de la colegii mei despre ceea ce se întâmplă în regiunea Kursk.

Aș dori să menționez că, în urma discuției cu (Alexei Smirnov), guvernatorul interimar al regiunii Kursk, au fost date instrucțiuni mai multor instituții civile pentru a oferi asistența necesară locuitorilor regiunii. Cer, de asemenea Guvernului, să se ocupe urgent de acest lucru.

Coordonarea acestei activități, în prima etapă, va fi responsabilitatea prim viceprim-ministrului Federației Ruse, Denis Valentinovich Manturov", a spus Putin la întâlnirea cu membrii guvernului de la Moscova.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut, miercuri, că luptele pentru respingerea trupelor ucrainene în Kursk continuă pentru a doua zi consecutiv.

"Pe parcursul nopții trecute, detașamente ale forțelor Federației Ruse, împreună cu unități de polițiști de frontieră din subordinea Serviciului Federal de Securitate, FSB, au continuat să respingă trupele armatei ucrainene în zone din regiunea Kursk (...) Operațiunea de eliminare a unităților armatei ucrainene continuă", se spune într-un comunicat al ministerului.

Bloggerul militar rus Rîbar a relatat că trupele ucrainene s-ar fi fortificat în trei localităţi din Kursk, unde ar fi intrat aproximativ 400 de combatanți.

În plus, alţi 2.000 de militari ucraineni ar staționa la frontieră, a adăugat el.

Unele canale Telegram rusești afirmă că trupele ucrainene ar fi avansat 10 kilometri în teritoriul Federației.

Sirenele sună în regiunea rusă Kursk

Guvernatorul regiunii ruse Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că a discutat despre incursiunea de la frontieră cu președintele Vladimir Putin, care l-a asigurat că va primi tot ajutorul necesar pentru a stabiliza lucrurile.

"Situația din regiune este controlabilă", a afirmat Smirnov, confirmând că mii de oameni din mai multe localități din apropierea graniței au fost evacuați.

Potrivit BBC, guvernatorul rus a adăugat că medici din Moscova și Sankt Petersburg sunt în drum spre Kursk, pentru a oferi asistență.

Mai multe alerte aeriene au continuat să fie emise în acestă regiune, de la atacul lansat de Ucraina.

Imagini postate online și verificate de BBC arată avioane de vânătoare zburând, marți, la joasă înălțime, în timp ce în anumite zone de la sol se vede fum.

Alte clipuri care circulă pe rețelele sociale prezintă, aparent, tehnică militară ucraineană desfășurată în Kursk.

Rusia confirmă că a trimis forțe armate suplimentare în Kursk

Rusia a confirmat, marți după-amiază, că a trimis întăriri în regiune după ce Ministerul Apărării de la Moscova a comunicat că "aproximativ 300 de militari inamici, sprijiniți de 11 tancuri şi peste 20 de vehicule blindate" ar fi trecut granița în Kursk.

Pe canalele oficiale, Kievul a menținut o tăcere completă în legătură cu această operațiune, alimentând speculațiile cu privire la adevăratul scop al acesteia.

În acest context, unii analiști militari s-au grăbit să critice incursiunea, calificând-o drept "risipă inutilă de oameni şi echipamente".

Alții au estimat că armata ucraineană ar încerca să disloce trupe rusești din sectoarele Pokrovsk şi Toreţk, unde trupele Kievului sunt într-o situație dificilă.

Există și speculații despre o posibilă diversiune, înaintea unui asalt ucrainean într-un alt sector.

După ofensiva majoră a Rusiei în regiunea ucraineană Harkov, în luna mai anul curent, au existat temeri că Moscova ar putea încerca același lucru în regiunea Sumî, iar incursiunea lansată marți ar fi menită să împiedice aceste planuri.

Un colonel din armata ucraineană, Vladislav Selezniov, a declarat pentru canalul opoziției belaruse, Nexta, că atacul lansat în Kursk a fost unul "preventiv", în condițiile în care aproximativ 75.000 de soldați ruși s-ar aduna la frontieră.

Aceasta nu este prima incursiune ofensivă lansată în Rusia din Ucraina.

Grupări rusești anti-Kremlin au lansat raiduri anul trecut, care au fost respinse.

Aceste grupări au intrat din nou în regiunile Belgorod și Kursk în luna martie, unde s-au confruntat cu forțele de securitate ruse.

Șeful GUR se așteaptă care Rusia să stopeze avansul pe front în două luni

Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare ucrainene (GUR), a declarat că se așteaptă ca ofensiva desfășurată de Rusia în mai multe sectoare ale frontului să se epuizeze în decurs de o lună şi jumătate până la două luni.

Budanov a făcut afirmația într-o întâlnire cu studenții de la Facultatea de Economie din Kiev.

Potrivit acestui oficial, intensitatea atacurilor Moscovei va scădea în perioada următoare din cauza epuizării acumulate în ultimele luni, în care Rusia a avut inițiativa pe front.

El a invocat experiența de război de zece ani a Ucrainei, de la invazia Crimeei încoace, și a apreciat că niciuna dintre părți nu poate susține o ofensivă majoră pentru mai mult de două luni.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile