Eventuala decizie a Statelor Unite de a impune noi sancţiuni împotriva Rusiei ar fi o „măsură extrem de cinică”, afirmă preşedintele Vladimir Putin, avertizând că Moscova intenţionează să răspundă la „aroganţa” americană.
„După cum ştiţi, noi avem o atitudine reticentă, suntem foarte răbdători, dar la un moment dat va trebui să răspundem, este imposibil să tolerăm la infinit aroganţa faţă de ţara noastră”, a declarat Vladimir Putin.
Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat un proiect care prevede impunerea de noi sancţiuni Rusiei. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebui adoptat, de asemenea, de Senat şi trebuie semnat de preşedintele Donald Trump.