Parada marchează înfrângerea Germaniei naziste de către forțele SUA, ale Marii Britanii și Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.
Anul acesta, evenimentul vine la două zile după ce Vladimir Putin și-a început cel de-al cincilea mandat prezidențial, pe parcursul căruia a promis că Rusia va deveni "mai puternică".
Conform informațiilor din surse deschise, parada de la Moscova angrenează mai mult de 9.000 de militari și zeci de sisteme de armament.
La ora locală 10 dimineața (aceeași oră în România), defilarea trupelor este deschisă, în mod tradițional, de un tanc T-34, carul de luptă emblematic al URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Regimul Putin a mobilizat peste 50.000 de militari la evenimentele programate pe 9 mai în toată țara
Prin Piața Roșie din Moscova sunt programate să treacă vehicule blindate moderne, sisteme de rachete Iskander, lansatoare sol-aer S-400, dar și sisteme mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, cu capabilitate nucleară.
Un zbor acrobatic al aviației militare ruse urmează să încheie evenimentul, desenând cu fum colorat drapelul național al Rusiei.
La scară mai mică, evenimente similare au loc în 28 de orașe rusești, între care Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg, Kazan, Nijni Novgorod, Rostov pe Don, Samara, Krasnoiarsk și Celiabinsk.
Se estimează că, în total, "operațiunea" Ziua Victoriei mobilizează la nivelul întregii țări mai mult de 50.000 de militari și aproximativ 1.000 de articole de armament.
În GALERIA FOTO următoare, sisteme de rachete balistice la repetițiile pentru parada militară de 9 mai, de la Moscova:
[GAL layout="4"]Putin sărbătorește Ziua Victoriei alături de lideri din Cuba, Asia și Africa
De la invazia Crimeei, în 2014, participarea oaspeților străini la sărbătoarea de 9 mai a tot scăzut iar în 2022, anul invaziei în Ucraina, niciun lider străin nu a venit la Moscova pentru a sărbători victoria în cel de-al Doilea Război Mondial.
Comparativ, anul acesta situația este ceva mai bună: invitații de onoare la parada din Piața Roșie sunt președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, aliat de lungă durată al lui Putin, și președinții din Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
Sunt, de asemenea, invitați, președintele Republicii Cuba, Miguel Diaz-Canel Bermudez, președintele Republicii Democratice Populare Laos, Thongloun Sisoulith și președintele Republicii Guineea-Bissau, Oumarou Sissokou Embalo.