Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin a ordonat o inspecție neanunțată. Forţele aviaţiei militare ruse au fost plasate în regim de alertă maximă

Vladimir Putin a ordonat o inspecție neanunțată. Forţele aviaţiei militare ruse au fost plasate în regim de alertă maximă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:15 07 Feb 2017 Modificat la 17:15 07 Feb 2017

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a ordonat marţi dimineaţă o inspecţie neanunţată în cadrul Forţelor aerospaţiale ale Federaţiei Ruse, relatează TASS, RIA Novosti şi Life.ru.

„Astăzi (marţi - n.red.), în conformitate cu decizia comandantului suprem al armatei, pentru evaluarea gradului de pregătire a organismelor de comandă şi a trupelor, în vederea realizării unor sarcini de pregătire militară, a fost lansată o inspecţie neanunţată în cadrul forţelor aerospaţiale”, a declarat ministrul rus al apărării.

Mai exact, obiectivul inspecţiei este de a verifica pregătirea de luptă a sistemelor de apărare antiaeriană, capacitatea forţelor aeriene în caz de alertă şi respingerea unei eventuale agresiuni împotriva Rusiei, a detaliat generalul Şoigu.

În contextul acestei inspecţii subite, forţele aviaţiei militare ruse au fost plasate începând cu ora locală 09:00 în regim de alertă maximă, potrivit RIA Novosti.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole