Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin „a glumit” atunci când a spus că o susţine pe Kamala Harris: „Are un bun simț al umorului”

Vladimir Putin „a glumit” atunci când a spus că o susţine pe Kamala Harris: „Are un bun simț al umorului”

de Bianca Chirilă    |   

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat duminică că președintele Vladimir Putin „a glumit” când a spus că o va susține pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din noiembrie, transmite Sky News.

„Președintele Putin are un bun simț al umorului. El glumește adesea în timpul declarațiilor și interviurilor sale”, a declarat Serghei Lavrov pentru Sky News Arabia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat la începutul lunii septembrie că o susţine pe candidata democrată Kamala Harris, actuala vice-preşedintă a SUA, în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie.

Preşedintele american, Joe Biden, „a recomandat alegătorilor săi să o susţină pe doamna Harris, prin urmare şi noi o vom susţine”, a spus atunci Vladimir Putin.

„În al doilea rând, ea are un râs atât de expresiv şi contagios, încât aceasta arată că ea se simte bine”, a adăugat Putin.

Preşedintele rus a estimat că Donald Trump impusese „mai multe sancţiuni împotriva Rusiei decât orice alt preşedinte” înaintea lui. Kamala Harris „poate că se va abţine să facă astfel de lucruri", a mai spus Putin.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile