Antena 3 CNN Actualitate Vlad Voiculescu, semnal de alarmă privind vaccinurile

Vlad Voiculescu, semnal de alarmă privind vaccinurile

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 23:20 14 Ian 2021 Modificat la 23:20 14 Ian 2021

Ministrul susține că numărul de vaccinuri este mic în toată lumea, iar în acest cotext România va păstra tot timpul un stoc de vaccin pentru cei care au nevoie de rapel. Vlad Voiculescu a mai anunțat și că, săptămânal, în perioada următoare, vor ajunge în ţară 180.000 de doze noi.

"Peste o săptămână de acum încolo putem să ne întâlnim şi o să vorbim de cu totul alt tip de probleme. Nu o să vorbim despre oameni care nu vor să se vaccineze, ci o să vorbim despre cantitatea prea mică de vaccin. Nu am nici cea mai mică îndoială că principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare este cantitatea mică de vaccin.

Şi trebuie să spunem, nu România are o cantitate mică de vaccin, ci toată lumea asta mare”, a afirmat Vlad Voiculescu, la TVR1.

Potrivit ministrului Sănătății, dozele de la cei doi mari producători care au vaccinuri aprobate în Uniunea Europeană vor sosi în ţară în paralel. Vlad Voiculescu speră ca și alte vaccinuri să primească avizul pentru a fi puse pe piaţă.

Românii şi-au schimbat radical atitudinea faţă de vaccinarea anti-COVID!

Procentajul românilor care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 a cunoscut o evoluţie neaşteptată, după cum indică un studiu recent.

Astfel, conform cercetării efectuate de Reveal Marketing Research, 62% dintre români vor să li se administreze vaccinul anti-coronavirus.
Studiu: 62% dintre români vor să se imunizeze prin vaccinare împotriva coronavirusului

Dintre aceştia,

    36% vor să se vaccineze imediat;
    26% preferă să mai aştepte.

Bărbaţii sunt majoritari în rândul persoanelor care doresc să se vaccineze imediat. Astfel, în această categorie se regăesc:

    59% bărbaţi;
    41% femei.

Sondajul relevă o realitate surprinzătoare printre românii care nu vor să se vaccineze deloc. În această categorie, femeile sunt de două ori mai numeroase decât bărbaţii. Mai exact cei care spun că refuză vaccinul sunt:

    34% bărbaţi;
    66% femei.

La ţară, procentajul celor care nu au încredere în vaccin cunoaşte o creştere spectaculoasă. În mediul rural:

    24% vor să se vaccineze;
    51% nu vor să se vaccineze.

Studiu: Doar 1 din 10 români au încredere în autorităţi, în contextul campaniei de vaccinare

Cercetarea realizază de Reveal Marketing Research mai indică faptul că, în mediul urban, pensionarii reprezintă categoria cea mai interesată să se vaccineze.

Între motivele cel mai des invocate de cei care vor să se vaccineze se numără protecţia personală (53%), dorinţa de a-i proteja pe ceilalţi (47%) şi dorinţa de a se întoarce la viaţa de dinainte (42%).

Dintre participanţii la sondaj, 70% spun că ar fi preferat ca vaccinul anti-COVID să fie testat mai mult înainte de a fi introdus pe piaţă. Doar 1 din 10 participanţi spune că are încredere în autorităţi, în contextul campaniei de vaccinare.

 

Etichete: Vlad Voiculescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole