Antena 3 CNN Actualitate Șefa DSP răspunde acuzațiilor lui Vlad Voiculescu: ”Sunt surprinsă! Chiar domnul Voiculescu a modificat acest lucru când a devenit ministru!”

Șefa DSP răspunde acuzațiilor lui Vlad Voiculescu: ”Sunt surprinsă! Chiar domnul Voiculescu a modificat acest lucru când a devenit ministru!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:32 29 Sep 2021 Modificat la 13:32 29 Sep 2021

"În primul rând că nu putem să vorbim despre aceste titulaturi de furt, de ascuns, întrucât ele se află în Corona Forms. Faptul că, într-adevăr, în acest moment, o parte din ele nu au fost alocate, ca să înțelegem despre ce este vorba, avem un număr de teste, care sunt de exemplu în București. Noi trebuie să luăm fiecare test în parte şi să îl alocăm fie unui sector pe București, asta însemnând să-l sunăm pe fiecare și să-l întrebăm în urma anchetei epidemiologice unde anume s-a infectat, şi să-l alocăm fie pe București, fie de unde provine, pentru că toate aceste teste, să știți că sunt lucrate pe București, adică mare parte din testele pe care noi le realizăm în acest moment, aflăm în urma anchetelor epidemiologice că ei s-au infectat fie la Iași, fie în alte localități, doar că au venit în București şi s-au infectat”, spune Oana Nicolescu, șefa DSP.

”Deci nu este vorba despre nicio fraudă, că nu se văd, sub nicio formă, ele sunt toate în Corona Forms, dar, în momentul în care vorbim de cum se calculează rata de incidență, sunt puțin surprinsă pentru că, în momentul în care a venit ca ministru, domnul Vlad Voiculescu a modificat acest lucru, iar în acest moment cele trei zile la care face referire dl ministru abia încep să se regăsească în rata de incidență. Astăzi este prima zi în care pozitivii din 23 septembrie se regăsesc în rata de incidență, în calculul ratei de incidență, pe de o parte. Pe de altă parte, rata de incidență nu este calculată de către DSP București. 

În primul rând, ele se găsesc în Corona Forms, este o platformă securizată astfel încât absolut toată lumea care este implicată în acest proces îi poate vedea. Nu are legătură cu congresul PNL, în primul rând rata de incidență astăzi se calculează pentru pozitivii din data de 10-23 septembrie, cu 3 zile în urmă. Așa şi calculul acelor zile, tot cu 3 zile în urmă. Repet, această rată a incidenței nu este calculată de către DSP București", a explicat într-un interviu acordat News.ro șefa DSP București. 

Vlad Voiculescu, acuzații grave

”Creșterea fulminantă a numărului de cazuri s-a temperat în mod miraculos după ziua de luni, chiar înainte de congresul PNL.

Aflu astăzi că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost "alocate*" de DSP București, adică nu au apărut în cifrele oficiale. Incidența ar fi fost altfel semnificativ mai mare”, a scris Vlad Voiculescu, duminică, pe Facebook. 

Șefa DSP: Datele nu au fost alocate la timp din lipsă de resursă umană, dar ele nu influențează rata de incidența

"Dar datele nu au fost alocate, într-adevăr, este o diferență, alocate pe județ, pe sector în parte. Dar apropo la ceea ce a făcut afirmații referitor la Congresul nostru, PNL, nu se susțin afirmațiile, sub nicio formă. 

Aceste alocări nu au fost făcute întrucât, în momentul de faţă, la nivel de DSP, lucrăm cu 100 de detaşaţi, într-o locaţie pe care eu efectiv am reuşit să o găsesc, am cerut sprijn inclusiv şi săptămâna trecută în ultima videoconferinţă pe care am avut-o la Prefectură către toate entităţile, să ne susţină pentru a găsi un spaţiu mai mare, astfel încât să putem să avem suplimentar personal detaşat, încă suntem în căutări, iar în momentul de faţă lucrăm cu 100 de medici în program de 10 ore, 10-12 ore, de luni până duminică. 

Datele nu au fost alocate la timp din lipsă de resursă umană, dar ele nu influențează rata de incidență avută până în acest moment, acest aspect aş vrea să-l subliniez", a mai spus şefa DSP Bucureşti.  

 

 

Etichete: Vlad Voiculescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole