Antena 3 CNN Life Sănătate Pericolul din spitalele din România. Semnal de alarmă tras de ministrul Sănătăţii

Pericolul din spitalele din România. Semnal de alarmă tras de ministrul Sănătăţii

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 16:39 10 Noi 2016 Modificat la 16:39 10 Noi 2016

Aproape 80% din spitalele din România ar trebui să fie închise, dacă regulile ar fi aplicate, a reiterat joi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precizând că aproape 30% din spitale funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II.

La începutul mandatului, ministrul Sănătăţii declara că aproape 80% din spitale ar trebui să fie închise, dacă s-ar aplica toate regulile, afirmaţie pe care ministrul o susţine şi în momentul de faţă.

„A fost o declaraţie care i-a şocat pe mulţi. Cred, însă, că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Coafând realitatea nu facem un serviciu nimănui, nici medicilor, nici decidenţilor şi, cu siguranţă, nici pacienţilor”, a susţinut ministrul Vlad Voiculescu, în cadrul unei dezbateri.

„Nu avem bani în România pentru a clădi toate spitalele de care această ţară are nevoie. Avem un studiu pe care îl vom prezenta săptămâna viitoare, cel mai probabil, un studiu al stării infrastructurii naţionale de sănătate. Circa 30% din spitalele naţionale din România funcţionează în clădiri cu risc seismic unu sau doi. Deci, avem nevoie de investiţii masive în infrastructura de sănătate în România, iar, în opinia noastră, fondurile pot veni foarte bine şi de la sectorul privat, iar eficienţa pe care o poate aduce sectorul privat este esenţială”, a precizat ministrul Sănătăţii.

În legătură cu parteneriatul public-privat, Voiculescu a precizat că spitalele nu vor fi privatizate, ci vor beneficia de tehnica din domeniul privat.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole