„Îl rog pe domnul ministru interimar să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut, cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. Nu aș vrea să arunc numere pentru că nu am reușit să documentăm acest lucru, dar investigația noastră ne arată că există diferențe fundamentale între numerele reale și cele raportate”, a spus Vlad Voiculescu.
Rugat să dea detalii despre diferențele la raportare, Voiculescu a răspuns: „vă spun că există o diferență, există indicii, între decesele raportate pe o anumită platformă și în datele pe care le primea raportate Ministerul Sănătății”.
Fostul ministru a precizat că ar fi vorba despre mai puține decese: „vorbim despre o statistică și o metodologie care trebuie schimbată”.
”Cred că am greșit în anumite aspecte și cred că atunci când m-am așteptat la o anumită decență din partea multor politicieni”
”Cred că am greșit în anumite aspecte și cred că atunci când m-am așteptat la o anumită decență din partea multor politicieni sau din partea unei părți a presei, am greșit.
Am crezut că premierul numit de o coaliție în care s-au stabilit reguli clare nu va folosit forța pe care i-am dat-o pentru rațiuni care țin mai degrabă de cariera sa politică, așa cum chiar dumnealui s-a exprimat. Cred că România are nevoie de politicieni care să acționeze în interesul oamenilor și care să facă asta în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă.
”Fiecare accident din sistemul sanitar a fost manipulat!”
Fiecare accident din sistemul sanitar a fost manipulat, folosit politic de către opoziție, acest lucru este firesc. Dar ce este nefiresc este ca partenerii de coaliție să folosească accidente sau moduri mai puțin mai puțin perfecte de a aborda o situație precum cele de la Foișor sau Babeș, lucruri care nu țineau de MS, au fost folosite în MS. Și când spun că nu țineau de MS spun că responsabilitatea clară, de exemplu pentru evacuarea de la Foișor, era în sarcina altcuiva.
Am lăsat aceste lucruri să treacă și cred că am greșit. Le-am lăsat să treacă pentru că am crezut că într-un Guvern de coaliție exista niște limite! Acele limite există doar pentru oamenii de bună credință, și doar pentru o parte dintre noi. În final ne-am pomenit cu un premier care își bate joc de munca unei echipe pe care nu a cunoscut-o și pe care și-a permis să o evalueze exact cu Tudorel Toader acum câțiva ani”, a mai declarat Vlad Voiculescu.