Antena 3 CNN Actualitate Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, cercetat şi pentru că a condus drogat

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, cercetat şi pentru că a condus drogat

Cătălina Smereca, Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 11:13 29 Aug 2023 Modificat la 11:13 29 Aug 2023

Procurorii din cadrul Parchetului din Mangalia au confirmat că în acest moment este extinsă cercetarea asupra lui Vlad Pascu, șoferul de 19 ani.

Practic a ieșit raportul toxicologic care indică faptul că el a consumat șase substanțe interzise, extrem de periculoase, așa că în acest caz se fac cercetări și pentru partea de conducere sub influența substanțelor interzise.

Până acum el era cercetat sub trei infracțiuni, respectiv ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, dar și părăsirea locului accidentului. În urma acestui raport toxicologic procurorii fac cercetări și pentru conducerea sub influența acestor substanțe interzise.

Citește și: Noi date din expertiza toxicologică în cazul şoferului drogat care a produs tragedia de la 2 Mai

Martorii dar și surse din anchetă susțin că el nu era conștient la ore bune după accident cu privire la cele întâmplate.

Etichete: accident 2 Mai
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole