Antena 3 CNN Actualitate Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, a fost arestat preventiv, pentru trafic de persoane

Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, a fost arestat preventiv, pentru trafic de persoane

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:51 15 Iun 2023 Modificat la 09:34 15 Iun 2023

Vlad Obu a ajuns marți noapte la DIICOT Cluj însoțit de alte trei persoane.

După multe ore de audieri, Vlad Obu, dar și alte trei persoane cercetate în același dosar au primit sentința judecătorilor.

Aceștia își vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.

Cu toții sunt bănuiți că racolau și obligau mai multe tinere să producă materiale cu conținut sexual pentru platforme online.

Citește și: Încă o victimă, adăugată la cazul fraţilor Tate. O tânără face acuzaţii grave

Mai mult, fetele erau forțate să-și tatueze de brațe numele celor care le exploatau.

"În urma celor 13 percheziții efectuate la persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor menționate, au fost descoperite și ridicate 42 de telefoane mobile, 7 laptopuri, un ceas de lux, 20.900 de lei, înscrisuri de interes pentru cauză, precum și 3 autoturisme", a declarat Andreea Vișan, purtător de cuvânt IPJ Cluj.

Potrivit procurorilor, grupul condus de Vlad Obu ar fi fost constituit în cursul anului 2021.

Faptele anchetate ar fi fost comise după același model investigat de procurori, în dosarul frățiilor Tate.

Vlad Obu este cunoscut ca fiind un apropiat celor doi milionari.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole