Antena 3 CNN Actualitate Social Vocea şoferilor români s-a făcut auzită în Parlamentul European. Parcările europene pentru camioane, mai sigure

Vocea şoferilor români s-a făcut auzită în Parlamentul European. Parcările europene pentru camioane, mai sigure

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 19:51 25 Noi 2021 Modificat la 19:53 25 Noi 2021

Demersul pentru a face parcările europene pentru camioane, mai sigure a fost iniţiat după ce un şofer de camion român a fost ucis într-o parcare din Franţa iar alţi colegi de-ai lui au avut parte de agresiuni în parcările europene din partea celor ce jefuiesc tiruri.

Votul zdrobitor în favoarea rezoluţiei: 681 de voturi pentru, 1 împotrivă şi 13 abţineri - este dovada că vocea şoferilor de camion români s-a făcut auzită.

Eurodeputaţii cer Comisiei Europene şi statelor membre să ia urgent măsuri care să garanteze protecţia acestora în locurile de parcare, a transmis Vlad Gheorghe după vot.

Potrivit unui comunicat de presă al europarlamentarului USR, Vlad Gheorghe principalele măsuri se referă la reducerea deficitului de peste 100 000 de locuri de parcare pe timp de noapte pentru camioane şi prioritizarea investițiilor pentru crearea de noi spaţii sigure din fonduri europene.

Printre solicitările votate în Parlamentul European se numără şi creșterea cooperării dintre forţele de ordine, creşterea resurselor acordate Europol, alocarea de fonduri pentru creşterea numărului de locuri de parcare sigure şi uniformizarea standardelor de siguranţă.

Rezoluţia menţionează explicit petiţia depusă după ce un şofer român a fost ucis într-o parcare din Franţa în luna mai anul acesta şi atacurile repetate asupra şoferilor de camion în parcările UE. Mai mult, textul adoptat subliniază nevoia de măsuri împotriva oricărei forme de tratament inechitabil şi de discriminare a şoferilor şi a companiilor de transport din Uniune.

O altă prevedere solicitată de petiţionarii români este cea privind introducerea unor sisteme de apel pentru sesizarea autorităţilor competente, adaptate competenţelor lingvistice ale şoferilor de camion - statele membre trebuie să pună urgent în aplicare un sistem de răspuns imediat atunci când infracţiunile împotriva unui şofer sau a unui camion au loc în jurisdicţia lor naţională şi să evite cazurile în care şoferul nu primeşte asistenţă în timp util din partea autorităţilor naţionale de securitate publică din cauza tipului infracţiunii, a barierelor lingvistice sau orice alte motive.

”Petiţia iniţiată de Asociaţia Voluntari în Europa, discursul reprezentantei şoferilor, Adriana Mureşan, în şedinţa Comisiei, explicaţiile EUROPOL privind furturile şi atacurile asupra şoferilor au ajutat ca europarlamentarii să conştientizeze amploarea fenomenului şi a fost mai simplu pentru mine şi colegii noi să-i convingem de necesitatea rezoluţiei”, subliniază europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, cel care a susţinut propunerea de rezoluţie în Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European.

”Odată cu adoptarea Pachetului de Mobilitate, Uniunea Europeană s-a angajat să garanteze parcări certificate şi sigure în care şoferii de camioane să-şi petreacă timpul de odihnă. Însă din cca 5000 de parcări doar 57 în toată UE sunt cu adevărat sigure. Alte 550 ar putea fi modificate să ajungă la standardele dorite cu o investiţie minimă”, aminteşte deputatul Vlad Gheorghe.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole