Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat luni la sediul Parchetului General pentru a depune noi documente împotriva procurorilor DNA Ploiești.
„Sunt în același gen cu vocile dânșilor. Nu, înainte de a ieși public cu aceste lucruri, sora mea a primit acele amenințări. Momentan, nu. Probabil că și domnii de la DNA central și-au dat seama de practicile colegilor de la unitatea de elită. Eu n-am vorbit cu nimeni, nu am trimis pe nimeni. Eu le depun la Parchetul General. Domnii de aici știu cum să-și facă meseria. Probabil că le vor expertiza dânșii. Așa cum am spus și data trecută, sunt multe, voi depune în continuare. Joi sunt citat la Inspecția Judiciară”, a spus Vlad Cosma.
Acesta a menționat, de asemenea, că va fi în țară atunci când Instanța Supremă va da sentința în dosarul în care el și tatăl său sunt acuzați de fapte de corupție.
„Sunt curios săptămâna asta să văd în ce țară spuneți că am fugit. În fiecare săptămâna aud că sunt în Costa Rica, în Madagascar, schimb avioanele. Sunt acasă. Probabil săptămâna viitoare voi fi la Parchetul General sau la Inspecția Judiciară.”, a mai spus Cosma.