Prof. dr. Vlad Ciurea susține că folosirea în exces a telefonului mobil crește riscul de apariție a tumorilor.
”Nu numai că s-a publicat, nu numai că au fost studii, că s-au făcut loturi întregi, n-are rost să spunem datele statistice. Există și am văzut asemenea situație.
Un domn, n-am să-l uit, l-am întrebat câte ore a vorbit la telefon. Câte 5-6 ore, până când telefonul se încingea, lua alt telefon și vorbea încontinuu și, într-adevăr, a dezvoltat o tumoră. Eu am văzut cazul, nu că mi-a spus cineva.
Știu că a plecat în Germania să se opereze după aceea. A făcut o tumoră cerebrală. Dacă a făcut-o de la telefon, nu știu, dar sigur a fost un factor telefonul.
Toată literatura medicală spune acest lucru, este și normal, e dovedit. Deci dacă se poate vorbi cu căști, dacă ai terminat de vorbit, pui telefonul jos, te duci în altă parte. Nu trebuie continuu să-l ții lângă tine.
S-au găsit o serie întreagă de mijloace de a vorbi la distanță pe telefon. Iar toate celelalte lucruri care te atrag din telefon, SMS-uri, Facebook, Instagram îți fură din timp, îți fură din atenție. Este o adicție, ca un drog. Un mare drog”, a declarat prof. dr. Vlad Ciurea.
Acesta atenționează și cu privire la distanța la care trebuie lăsat telefonul în timpul somnului, spunând că și acesta este un obicei care ne poate pune sănătatea în pericol.
”E greșit. Țin telefonul în cameră pentru că totuși lucrez într-un spital la care trebuie să răspund, dar la 4-5 metri de mine”, a mai spus prof dr. Vlad Ciurea la Antena 3 CNN.