Antena 3 CNN Actualitate Schema de tratament cu care s-a vindecat de COVID renumitul profesor Vlad Ciurea: "Am avut o formă peste medie"

Schema de tratament cu care s-a vindecat de COVID renumitul profesor Vlad Ciurea: "Am avut o formă peste medie"

Milena Niță
4 minute de citit Publicat la 13:58 19 Mar 2021 Modificat la 12:15 20 Mar 2021

Doctorul Ciurea a povestit vineri, la Antena 3, prin ce a trecut cu boala, ne-a spus schema de tratament pe care a urmat-o şi ne-a dat şi câteva sfaturi de prevenţie.

"Vreau să să spun că eu nu am avut o formă uşoară, ci una medie, chiar peste medie, dar nu chiar severă.

Când am avut test pozitiv şi am văzut că starea mea nu este bună, cu toate că aveam gust, miros, mă orientam, eu simţind că aş putea să mă degradez, am decis să merg la spital.

Prof. dr. Ciurea: 4 medicamente intravenos, o săptămână

La Institutul Matei Balş mi s-au introdus patru medicamente intravenos: antibiotic, cortizon de tip dexametazonă, antiviral Remdesivir şi Tocilizumab, un antiinflamator. Cu toate făceam perfuzii de două ori pe zi.

În afară de acestea, mai luam un antitrombotic, vitamina C, vitamina D şi protecţie gastrică. Acesta a fost tratamentul aproximativ o săptămână", a spus prof. dr. Vlad Ciurea, vineri, la Antena 3.

Medicul spune că vitamine a luat şi înainte de a se infecta, dar şi după ce s-a vindecat de COVID.

"Iau şi acum vitamina D, se recomandă în perioada de iarnă, primăvară, iau vitamina C, iau şi zinc. Deci nu le exclud", a continuat prof. Ciurea.

Ce efect au tratamentele naturiste în COVID

Neurochirurgul, care a urmat tratament din protocolul COVID, spune că tratamentele naturiste nu dăunează creierului şi nu le respinge nici pe cele pe care unii medici spun că le-au conceput singuri.

"Tratamentele naturiste nu dăunează creierului, organismul e perfect conceput astfel că dacă ajung o serie de medicamente şi suplimente naturiste, organismul le elimină imediat, mai ales că ele se iau cu mult apă", explică Ciurea.

Cât despre medicii care au propria schemă de tratament pentru bolnavii de COVID, cum este şi cazul dr. Flavia Groşan, care a iscat numeroase controverse în spaţiul public, profesorul nu le neagă.

"Trebuie analizat de la caz la caz, pentru că una e să ai boala şi cu factori de risc, şi alta este să ai cu forme uşoare care se pot trata acasă cu suplimente", consideră dr. Vlad Ciurea.

În ce priveşte măsurile de protecţie, medicul a recomandat, pe lângă purtarea măştii de protecţie, distanţarea şi igiena mâinilor, şi vaccinarea anti-COVID.

Prof. Ciurea: ''Am zis că am trecut prin iad''

Profesorul Vlad Ciurea a fost infectat cu SARS-CoV-2 și ne-a spus cât se poate de sincer că a trecut prin iad. Medicul vorbește despre vaccinul anti-COVID și are și sfaturi pentru toți cei care încă nu s-au decis dacă să se imunizeze sau nu cu acest ser.

"Am fost tot timpul foarte optimist. Mă fac bine, mă fac bine, mă fac bine. M-am și rugat și am reușit.Mă vaccinez sigur. Am anticorpi până în luna aprilie, dar altfel nu se poate. Nici nu se poate circula în lume fără vaccin", a spus, recent, dr. Ciurea. 

Prof. Vlad Ciurea explică de ce să nu ne temem de vaccinul anti-COVID: ”Vaccinarea, obligatorie dacă vrem să scăpăm de pandemie!”

Medicul care a vindecat altfel bolnavii COVID: Eu mă duc pe medicația clasică, ieftină şi nu a ajuns niciunul intubat

Un medic pneumolog din România spune că a vindecat de COVID aproape 1.000 de pacienţi, adică 100% din ei, după cum spune, tratând boala ca pe o pneumonie atipică și utilizând o medicație clasică și, în același timp, ieftină.

Dr. Flavia Groșan este medic pneumolog-bronholog şi precizează că obiectivul ei a fost, încă de la începutul pandemiei, ca niciun bolnav să nu aibă nevoie de mască de oxigen.

Pentru a-și pune pacienții pe picioare, medicul susţine că a utilizat un antibiotic clasic.

Citiţi şi Radu Tudor, despre medicul care susţine că a salvat 1000 de bolnavi COVID: O întrebare am, pentru Colegiul Medicilor

Dr. Flavia Groşan riscă excluderea din profesie. CMR: Derapaj profesional grav

Colegiul Medicilor s-a autosesizat după ce în presă au apărut mai multe articole, în ultimele zile, despre un medic pneumolog care susţine că ar face minuni și ar vindeca bolnavi de COVID cu o schemă proprie de tratament şi medicamente ieftine.

Colegiul Medicilor Bihor, din care face parte dr. Flavia Groşan, s-a autosesizat, astfel că aceasta va fi cercetată de Comisia de Etică. Întâlnirea va avea loc luni, 22 martie, la ora 14:00, în cadrul Comisiei de etică și deontologie profesională.

Potrivit şefului Colegiului Medicilor, dr. Flavia Groşan, fostă directoare a vechiului Spital TBC la mijlocul anilor 2000, ulterior angajată a Spitalului Municipal din Marghita, "s-a retras din sistemul sanitar public în urmă cu aproximativ patru ani, iar de atunci deţine un cabinet privat în Oradea".

Colegiul Medicilor, despre cazul dr. Groşan: "Derapaj profesional grav"

În plus, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor subliniază că afirmaţiile doctoriţei Groşan despre caracterul periculos al terapiei cu oxigen din spitale sunt periculoase şi aberante:

"Da, este o aberaţie să spui că oxigenul vatămă creierul, că produce edeme cerebrale, ştiind că pacienţilor care beneficiază de terapie cu oxigen nu li se administrează oxigen în stare pură".

Doctoriţa Flavia Groşan, pneumolog, susţine că tratează COVID-ul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar şi prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei bolnavi rău.

În plus, medicul pneumolog din Oradea este de părere că "în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul COVID omoară, de fapt, bolnavii", potrivit national.ro.

Citiţi şi Cazul dr. Flavia Groşan, răsturnare de situație: nu a vindecat 100% din bolnavii COVID. Colegiul Medicilor: Mulţi pacienţi au ajuns în stare gravă la spital

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole