Antena 3 CNN Life Sănătate Cât de sănătos este să mâncăm slănină cu ceapă. Vlad Ciurea: "Degeaba ardeleanului îi duc pe masă cele mai formidabile feluri de pește"

Cât de sănătos este să mâncăm slănină cu ceapă. Vlad Ciurea: "Degeaba ardeleanului îi duc pe masă cele mai formidabile feluri de pește"

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 22:29 16 Dec 2022 Modificat la 23:15 16 Dec 2022

"Noi trebuie să mâncăm, în special, ce am învățat să mâncăm în copilărie. Acele prime elemente se implementează în celule noastre și cer", spune Prof. dr. Vlad Ciurea.

"Degeaba ardeleanului eu îi duc pe masă cele mai formidabile feluri de pește, de fructe de mare, că ardeleanul zice: No, apoi pentru mine cel mai bun pește e porcul!"

Nu poți, pentru că schimbi structura. Este foarte greu, mai trebuie o generație ca să ne educăm, iar noi de aici mâncăm într-un anumit fel. E foarte greu să schimbi alimentația. În primul rând, alimentația sănătoasă pe care o știm și o credem este alimentația pe care o cere organismul și suntem, mai mult sau mai puțin, sclavii acestei alimentații.

Răspunsul este: un echilibru. Să știm ce ne face rău! Tuturor ne place slana cu ceapă. Tuturor! Dar totul cu măsură! Acesta este răspunsul, să ții lucrurile în echilibru! Și să știi clar, că și vârsta contează, că la o anumită vârstă arzi mai mult, la alta mai puțin", a spus neurochirurgul Vlad Ciurea.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole