Antena 3 CNN Life Prof. dr. Vlad Ciurea, despre obiceiul care ne scurtează viața: ”Nu vă spun la ce boli duce ca să nu vă speriați!”

Prof. dr. Vlad Ciurea, despre obiceiul care ne scurtează viața: ”Nu vă spun la ce boli duce ca să nu vă speriați!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:05 28 Mar 2022 Modificat la 13:34 28 Mar 2022

”Cel mai bine este să fii purtător de pace. Aceste conflicte interumane, certurile, scandalurile, nu duc la nimic bun. S-a dovedit că noi, în sistemul nervos, avem un număr de celule nervoase. Noi trăim, gândim, parlamentăm, iubim, ne certăm, totul cu aceste celule nervoase. 

Și aceste celule se pierd. Într-o secundă pierdem o celulă. Și totuși, scrie și în Biblie, s-a dovedit și în fiziologia umană, că noi putem trăi aproape 300 de ani. Este incredibil! Cu ce ne-a dat Dumnezeu! Cu creierul pe care ni l-a dat. Și de ce nu trăim?  Pentru că ne certăm! Ne invidiem, ne certăm, suntem pe NU, suntem Gică Contra, cum a spus unul ceva, nu, nu e bine!

Deci toate lucrurile acestea, stările conflictuale, scandalurile, divorțurile, furia, agresivitatea, toate astea duc la ruperea celulelor nervoase pe care le pierdem”, a povestit medicul Vlad Ciurea în podcastul lui Mihai Morar, Fain și Simplu

”Câți oameni nu stau noaptea și au coșmaruri și se gândesc ce au făcut peste zi și ce o să facă mâine, asta iar duce la un număr mare de celule pierdute. Și toate aceste pierderi pe care le avem duc la fenomene nervoase, nu vreau să vă spun la ce boli, ca să nu vă speriați...

Trebuie să le prețuim, să le folosim, să gândim pozitiv indiferent ce se întâmplă. Noțiunea de optimism, de zâmbet, este foarte importantă pentru toți”, a mai spus neurochirurgul. 

Prof. dr. Vlad Ciurea, de ce nu este bine să dormim după-amiaza. Greșeala pe care o facem majoritatea dintre noi

”Eu nu spun că nu este bine să dormi după-amiază, mai bine să picotești, pentru că între 4 și 6 după-amiaza ai un vârf, și atunci trebuie să produci, ca să ții creierul în funcție și deștept”, a explicat renumitul medic. 

”Noi, ca și creier, avem două elemente clare, doi poli de activitate. Este ritmul circadian al corpului, între ora 10 și 12 este activitatea maximă, cerebrală, și între 4 și 6 după amiaza  este la fel”, a mai spus el. 

”Nu poți fi chirurg dacă nu crezi în Dumnezeu”

Neurochirurgul și-a dezvăluit și secretul succesului lui. 

”Cu cât urci în scara medicală, mai ales în cea chirurgicală, cu atât de apropii mai mult de Dumnezeu. Nu poți învinge o boală la nivelul creierului uman sau la nivelul sistemului nervos, în totalitate fără să fii tu convins că cineva, acolo sus, te ajută. Pentru că mâna e condusă întotdeauna de creier, iar creierul e apropiat de Dumnezeu.

Michelangelo, la un moment dat, picta și când a pictat ultima parte din Geneza spune că mâna nu mai era a lui, ci cineva îi conducea mâna. Mai mult, în ultima parte, când Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric, când a făcut lucrurile acestea, nu mai avea cartoanele acelea, scheme. Pictura îi venea. De unde îi venea? Din creier. El a fost convins de creativitate și de Dumnezeu. Așa și noi. Nu poți fi chirurg dacă nu crezi în Dumnezeu”, a dezvăluit Vlad Ciurea

Etichete: Vlad Ciurea
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole