Antena 3 CNN Emisiuni iThink Câtă apă trebuie să bem, de fapt, într-o zi. Prof. dr Vlad Ciurea: ”Așa apar cele mai groaznice boli!”

Câtă apă trebuie să bem, de fapt, într-o zi. Prof. dr Vlad Ciurea: ”Așa apar cele mai groaznice boli!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:00 29 Noi 2023 Modificat la 07:00 29 Noi 2023

Prof. dr. Vlad Ciurea e explicat în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN care este cantitatea de apă pe care trebuie să o consumăm într-o zi și cât de important este să nu uităm să ne hidratăm.

”La apă, trebuie băută apă continuu, cel puțin 2 litri de apă pe zi, poate și mai mult, pentru că, cu cât devenim mai în vârstă, din nefericire, Cu atât pH-ul nostru se schimbă dintr-un pH alcalin, de la copilul ăla minunat care aleargă care este frumos, cu vârsta, cu supărările, cu tracasările, se transformă dintr-un organism alcalin într-unul acid.  

Iar dacă ai intrat în regim acid, atunci apar toate bolile. Și bolile neurodegenerative, despre care am auzit cu toții și care numai la pronunție au niște nume groaznice, și neoplaziile, care în limba română înseamnă cancerele.  

Astfel deschidem ușa bolii. Structurile alcaline, în general, închid sau favorizează închiderea acestor. Ne protejează”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

Renumitul neurochirug a mai vorbit și în trecut despre tipul de apă care nu ar trebui să lipsească din viața noastră

”Eu pledez pentru apa cât mai alcalină. Cu cât înaintăm în vârstă, devenim tot mai acizi. Viața, supărările, necazurile, pierderile în familie, mâncarea, toate duc la asta. 

În aciditate se dezvoltă acele boli groaznice despre care mi-e jenă să spun numele. Medical le spunem neoplazii, iar în aciditate se dezvoltă toate bolile grave ale creierului, cărora noi le spunem neurodegenerative. Adică nu mai funcționează normal. Parkinson, Alzheimer, toate acestea favorizează accidentele vascular cerebrale. De aceea trebuie să bei apă cât mai alcalină. Eu beau o apă alcalină”, a mai spus Vlad Ciurea în podcastul lui Cătălin Măruță

Etichete: Vlad Ciurea
Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole