Antena 3 CNN Actualitate Vizita Papei Francisc, detalii de culise. Ce nu s-a văzut la televizor

Vizita Papei Francisc, detalii de culise. Ce nu s-a văzut la televizor

2 minute de citit Publicat la 21:37 02 Iun 2019 Modificat la 21:37 02 Iun 2019

Vizita Papei Francisc s-a încheiat, după trei zile absolut uimitoare.

Timp de trei zile, sute de mii de oameni au participat la evenimentele publice organizate în Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, de multe ori înfruntând cu stoicism vremea nu tocmai prielnică. 

Momentul culminant al vizitei l-a reprezentat ceremonia de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri torturaţi şi prigoniţi de regimul comunist, care s-a desfăşurat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. 

Echipa Antena 3 a fost alături pas cu pas de Sanctitatea Sa, iar duminică, la ”Ediție Specială” cu Mihai Gâdea și Mircea Badea au fost invitate în platou Ana Maria Roman, Sabina Iosub, Maria Coman și Ana Iorga, Nadina Câmpean - în direct de la Alba Iulia, realizatorii Antena 3 care v-au fost alături pe parcursul celor trei zile de transmisiuni și care au povestit lucruri care nu s-au văzut la televizor.

”Oriunde ajungea, apărea soarele pe cer. Cred că multe se vor risipi, la fel ca norii și România va fi altfel. Venirea Papei Francisc nu a fost întâmplătoare” a spus Ana Roman. 

”Eu am fost absolut dezarmată când am văzut un om cu autoritatea și puterea lui profită de această poziție ca să dea un model de smerenie, de modestie. Mi-a plăcut cum s-au relaxat figurile în preajma lui. A dispărut orice încrâncenare, parcă toată lumea s-a luminat” a afirmat Ana Iorga.

”Papa este natural, faptul că un părinte, care vine într-o țară în care nu slujește și vrea să sărbătorească ritualurile de acolo, ne învață că ar trebui să ne respectăm mai mult. M-a impresionat și momentul de la Iași, cu bolnavii și bătrânii, cred că a făcut mii de poze. Un om de 80 și ceva de ani... Mi se pare senzațional să iei o floare și să te duci într-o comunitate săracă și să le duci un simbol al frumosului, să arăți că binele poate crește oriunde” a explicat Maria Coman.

”În fiecare zi o să ne mai aducem aminte de câte un lucru ce nu s-a spus. Felul în care și-a ținut discursurile, mesajele transmise au arătat o bună cunoaștere nu doar a lucrurilor din România, ci lucruri de nuanță, de substanță, subtilitățile lucrurilor care trebuie făcute în România. Politicienii care trebuie să lase la o parte interesul personal și să se gândească la binele oamenilor. Nu cred că vreodată i-am văzut pe ai noștri rugându-se așa cum i-am văzut în Catedrala Mântuirii Neamului. Am simțit că poate se poate” consideră Sabina Iosub.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole