De la 1 ianuarie 2021, intra în vigoare noi reguli pentru românii care vor să intre pe teritoriul Marii Britanii.
Astfel, Guvernul din Regatul Unit va introduce un nou sistem de imigrări bazat pe un anumit punctaj.
Reprezentanţii Ambasadei Marii Britanii în România au detaliat acest nou sistem, care descrie modul în care cetăţenii români pot face cerere de viză şi ce trasee procedurale pot urma dacă doresc să se mute în Marea Britanie pentru a trăi acolo sau pentru a studia sau munci.
Astfel, sistemul de imigrare pe bază de puncte al Marii Britanii este următorul:
1. Începând cu data de 1 ianuarie 2021 Marea Britanie va introduce un sistem de imigrare pe bază de puncte, aplicabil cetăţenilor UE. Cetăţenii UE care doresc să vină în Marea Britanie înainte de 1 ianuarie 2021 vor continua să beneficieze de exercitarea drepturilor lor conform prevederilor aranjamentelor de tranziţie, care permit continuarea libertăţii de mişcare între Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Cetăţenii UE care sosesc înainte de expirarea perioadei de tranziţie la 31 decembrie 2020, precum şi membrii de familie, vor fi eligibili pentru Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme). Ei vor avea la dispoziţie perioada de până la 30 iunie 2021 pentru a depune o cerere în baza prevederilor acestei scheme.
2. În cadrul noului sistem de imigrări, începând cu anul viitor vom trata cetăţenii UE ca cetăţeni ce nu necesită viză, ceea ce înseamnă că pot veni în Marea Britanie ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Marea Britanie de mai multe ori în această perioadă, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv în Marea Britanie prin mecanismul vizitelor repetate sau continue. Vizitatorii se pot angaja într-o gamă largă de activităţi, cum ar fi efectuarea de vacanţe, participarea la şedinţe şi conferinţe sau participarea la cursuri scurte, dar nu pot munci și nici accesa fonduri publice.
3. Cei care doresc să rămână pe perioade mai lungi de şase luni, cu scopul de a munci, a studia sau a locui în Marea Britanie, vor trebui să depună o cerere de viză. Cererea va putea fi depusă pe site-ul GOV.UK şi va trebui demonstrat că se îndeplinesc criteriile relevante şi punctajul necesar vizei pentru care se depune cererea. Cetăţenii UE care primesc viza vor primi și acces securizat la informaţiile privind statutul lor de imigrare prin intermediul unui serviciu online, pe care îl vor putea folosi pentru a-şi confirma drepturile şi pentru a accesa servicii diverse, în loc să folosească un document fizic privitor la statutul lor.
4. Solicitanţii de viză care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, folosind o aplicaţie de smartphone. S-ar putea ca unii solicitanţi să trebuiască să se prezinte la un Centru pentru Cereri de Viză dacă nu posedă paşaport biometric, nu pot folosi aplicaţia sau cip-ul lor biometric nu poate fi citit.
5. Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă de cerere de viză. Lista taxelor se poate regăsi aici: https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october.
6. În afară de oferta de vize pentru lucrătorii din domeniul Sănătăţii şi Îngrijirii şi în afară de cazul în care se aplică o anumită exceptare de la regimul vizelor, toţi solicitanţii care sosesc în Marea Brita…
Traseele disponibile pentru a putea munci sau studia în Marea Britanie începând din luna ianuarie 2021
Traseul Muncitorilor Calificaţi
9. În cadrul noului sistem orice persoană care se deplasează în Marea Britanie pentru a munci va trebui să demonstreze că îndeplineşte un anumit set de cerinţe pentru care i se vor atribui puncte. Nu există un plafon maxim pentru numărul de persoane care pot face cerere pe traseul Muncitorilor Calificaţi.
10. Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să demonstreze că:
• Au o ofertă de muncă – susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie;
• Au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică 25.600 GBP sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre cele două va fi cel mai mare); şi
• Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
11. Dacă solicitantul câştigă între 20.480 GBP (pragul minim de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 GBP este posibil să facă totuşi cerere de viză pentru Muncitori Calificaţi ‘dând la schimb’ puncte pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. Este posibil de exemplu să dea puncte la schimb dacă:
• Are un loc de muncă într-un domeniu care suferă de lipsă de forţă de muncă;
• Are un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de muncă;
• Este nou-venit pe piaţa muncii din Marea Britanie (cerinţa salariului pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu experienţă indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 GBP).
12. În ilustraţia de mai jos vedeţi modul în care în care se pot da puncte la schimb ca parte a procesului de solicitare:
Muncitori Calificaţi: viza pentru lucrătorii din domeniul Sănătăţii şi Îngrijirii
13. Guvernul Marii Britanii apreciază contribuţia vitală adusă de medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii proveniţi din străinătate la Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) şi la mai largul Sector de Sănătate şi Îngrijire. Această ofertă de viză asigură că persoanele ce lucrează în ocupaţii eligibile din domeniul sănătăţii şi au o ofertă de muncă din partea NHS, sectorului social sau de îngrijire sau a unui angajator sau organizaţie care prestează servicii către NHS sunt motivate să vină în Marea Britanie. Această ofertă de viză face parte din traseul Muncitorilor Calificaţi şi ca atare orice solicitant de viză pentru Sănătate şi Îngrijire trebuie să îndeplinească toate cerinţele pentru traseul Muncitorilor Calificaţi.
14. Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să demonstreze că:
· Au o ofertă de muncă într-unul dintre posturile calificate definite în cadrul NHS sau sectoarelor aflate în legătură directă cu acesta;
· Au obţinut salariul minim corespunzător calificării; şi
· Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
15. Aceasta este o viză în procedură rapidă, cu taxe de cerere mai mici şi sprijin direct pe tot parcursul procesului de procesare a cererii. Solicitanţii şi aparţinătorii lor vor fi scutiţi de la plata Suprataxei de Sănătate pentru Imigrare şi vor beneficia de taxe de cerere mai mici.
Muncitori Înalt Calificaţi – Traseul Talent Global
16. Marea Britanie doreşte să atragă cele mai bune şi inteligente talente din întreaga lume. Viza de tip Talent Global permite sosirea în Marea Britanie a solicitanţilor cu cea mai înaltă calificare fără a deţine o ofertă de muncă şi obţinerea anterioară a unui salariu minim. Solicitanţii nu sunt obligaţi să îndeplinească cerinţa stăpânirii limbii engleze până ce nu fac cerere de rezidenţă permanentă. De asemenea nu sunt obligaţi să îndeplinească cerinţa mijloacelor financiare de întreţinere. Aceasta este o viză flexibilă, valabilă până la 5 ani. Este disponibilă pentru solicitanţii din următoarele categorii:
· Ştiinţă şi medicină
· Ştiinţe umaniste
· Inginerie
· Cercetare ştiinţifică
· Tehnologie informatică
· Arte şi cultură
17. Pentru a face cerere de viză, solicitanţii trebuie:
· Să fie persoane cu recunoaştere internaţională, atât la cel mai înalt nivel cât şi ca lideri în domeniul lor, sau să se fi dovedit foarte promiţători şi să aibă şanse mari să devină lideri în domeniul lor;
· Să fie agreați de un organism competent din domeniul Talent Global. Există şase asemenea organisme competente Aprobate de Ministerul de Interne britanic. Organismul competent evaluează aptitudinile, capacitatea şi realizările solicitantului şi dă Ministerului de Interne un aviz consultativ de susţinere. Lista integrală a organismelor competente se găseşte aici: https://www.gov.uk/government/publications/guidance-on-applications-under-global-talent;
· Să facă cerere de viză la nu mai târziu de 3 luni de la primirea scrisorii de susţinere.
18. Marea Britanie a introdus o opţiune de procedură rapidă şi pentru savanţi şi cercetători de top care doresc să vină în Marea Britanie, procedură aflată în competenţa agenţiei naţionale de finanţare UK Research and Innovation (Cercetare şi Inovare Ştiinţifică în Marea Britanie). Această opţiune se adresează solicitanţilor din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM).
19. Pentru a putea face cerere solicitanţii trebuie:
· Să fi primit un premiu denumit după o somitate sau o bursă de prestigiu;
Să deţină o funcţie universitară de conducere, cum ar fi Profesor Universitar sau Conferenţiar Universitar, în cadrul unei instituţii de învățământ superior, instituţii de cercetare ştiinţifică sau institut eligibile;
Să fie membru al unei echipe de cercetători finanţate din fonduri publice şi care a primit finanţări sau premii de prestigiu.
Vizele de studii
20. Marea Britanie are un sector al învățământului superior printre cele mai bune din lume şi va continua să primească studenţi talentaţi şi cu potenţial mare în universităţile sale şi alte forme de învățământ superior, colegii pentru educaţie continuă şi limba engleză, precum şi instituţii de învățământ independente. Nu există o limită superioară a numărului de studenţi străini care pot veni în Marea Britanie la studii.
21. Pentru a obţine o viză de studii solicitanţi vor trebui să demonstreze că:
Li s-a oferit un loc la un curs desfăşurat de o instituţie de învățământ acreditată, lucru ce se poate demonstra cu ajutorul unei Confirmări de Primire la Studii (Confirmation of Acceptance for Studies – CAS), care este un atestat în format electronic ce conţine detalii despre cursul respectiv. Lista instituţiilor de învățământ acreditate de Ministerul de Interne se găseşte la adresa: https://www.gov.uk/government/publications/register-of-licensed-sponsors-students;
• Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine) atunci când studiile se află la nivel de diplomă de licenţă (RQF 6) sau mai înalt. Studenţii care merg la studii sub nivel de diplomă de licenţă trebuie să demonstreze stăpânirea limbii engleze la nivelul B1.
22. Traseul vizei de studii necesită o dovadă a existenţei unor mijloace financiare ca parte a procedurii de solicitare. Cu toate acestea România şi multe alte ţări nu se află de obicei sub incidenţa necesităţii de a dovedi existenţa de mijloace financiare cu excepţia unor situaţii excepţionale. În asemenea situaţii solicitanţii vor fi contactaţi de Serviciul Britanic pentru Vize şi Imigrări (UK Visas and Immigration) după depunerea cererii. Găsiţi mai mule informaţii despre acest subiect la https://www.gov.uk/student-visa/money.
Taxe de studii
23. Instituţiile de învățământ superior din Marea Britanie îşi stabilesc fiecare propriile taxe de studii pentru studenţii străini, aşa că persoanele care doresc să meargă la studii trebuie să verifice direct care sunt taxele la acea instituţie la care vor să meargă.
24. Pentru studenţii care vor ajunge în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 şi vor începe cursurile înainte de sfârșitul lunii iulie 2021:
· Aceştia vor fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic şi vor primi şi o subvenţie pentru taxa de studii pe durata cursurilor la care participă. Aici condiţia este de a fi locuit în Marea Britanie, SEE sau Elveţia pe o perioadă mai mare de 3 ani înainte de a fi făcut cerere de viză de studii. Totuşi, în cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii, ei vor trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea Britanie.
25. Pentru studenţii care intenţionează să ajungă în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 şi să înceapă cursurile după data de 1 august 2021:
· Aceştia va trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea Britanie, în cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii. Ei nu vor mai fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic. Cei aflaţi la studii în Anglia nu vor fi eligibili pentru sprijin financiar acordat studenţilor. Cei aflaţi la studii în Ţara Galilor, Scoţia sau Irlanda de Nord vor trebui să se consulte cu organismele relevate de finanţare a studenţilor şi să verifice dacă se încadrează în criteriile pentru obţinerea de sprijin financiar acordat studenţilor.
Vize de studii postuniversitare
26. Traseul pentru studii postuniversitare va fi lansat în vara lui 2021, iar un student eligibil trebuie să fi finalizat cu succes studii de licenţă sau mai înalte în Marea Britanie şi să deţină viză de reşedinţă ca student valabilă la momentul introducerii acestui mecanism. Traseul pentru studii postuniversitare va da acestor studenți posibilitatea de a locui şi munci în Marea Britanie, sau a căuta un loc de muncă, pe o perioadă de 2 ani (3 ani pentru doctoranzi). Acest traseu nu beneficiază de nici un fel de subvenţii şi va permite de asemenea solicitanţilor să treacă la traseele pentru muncă dacă pot îndeplini cerinţele.
27. Solicitanţii sunt cei care vor fi finalizat totalitatea studiilor de licenţă în Marea Britanie cu excepţia cazurilor unde există permisiunea pentru studii din străinătate sau studiile la distanţă au fost necesare din cauza Covid-19. Nu există obligaţia de a dovedi existenţa de mijloace financiare şi solicitanţii nu vor fi obligaţi să demonstreze stăpânirea limbii engleze deoarece vor fi demonstrat deja acest lucru prin absolvirea studiilor de licenţă la o universitate britanică.
Vize pentru elevi
28. Există o viză separată pentru elevi, disponibilă pentru copii cu vârsta între 4 şi 17 ani. Pentru această viză solicitanţii vor trebui să demonstreze că:
· Au o ofertă necondiţionată pentru un loc la o şcoală independentă;
· Dispun de mijloace financiare pentru achitarea taxelor de şcolarizare şi a cheltuielilor de trai;
· Au consimţământul în scris al părinţilor sau tutorelui pentru a învăţa în Marea Britanie;
· Dacă au 16 ani sau peste, că sunt într-adevăr elevi (ceea ce ar putea implica participarea la un interviu pentru stabilirea credibilităţii).
Traseele pentru Inovatori şi Start-up-uri
29. Traseele pentru Inovatori şi Start-up-uri sunt gândite în aşa fel încât să atragă talentul antreprenorial în Marea Britanie, precum şi ideile de afaceri inovatoare care pot apoi creşte la un nivel superior. Niciunul dintre cele două trasee nu are o limită superioară şi ambele sunt deschise pentru persoane fizice sau echipe care doresc să deschidă o afacere nouă, inovatoare în Marea Britanie.
Viza pentru inovatori
30. Acest traseu se aplică oamenilor de afaceri cu mai multă experienţă care au lucrat deja într-un domeniu şi caută să deschidă o afacere nouă, inovatoare în Marea Britanie. Această viză este valabilă 3 ani iniţial şi poate fi prelungită. Pentru a fi eligibili solicitanţii trebuie:
· Să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne. Organismele de Atestare sunt fie Furnizori de Studii Superioare, fie organizaţii de afaceri care posedă un istoric de sprijinire a întreprinzătorilor cu sediul în Marea Britanie şi au sprijinul unui Minister. Organismele de Atestare evaluează fiecare cerere pentru a se asigura că este vorba de ceva inovator, viabil şi care poate creşte ulterior şi apoi vor răspunde de monitorizarea progreselor firmei căreia îi acordă sprijinul lor. Lista completă a organismelor de atestare se găseşte la: https://www.gov.uk/government/publications/guidance-on-applications-under-global-talent;
· Să demonstreze un nivel de finanţare necesar pentru investiţia în firma lor. Nivelul actual este 50.000 GBP;
· Să demonstreze că dispun de mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai, în afară de cazul în care locuiau în Marea Britanie de 12 luni înainte de depunerea cererii. La ora actuală aceste mijloace se ridică la 1.270 GBP pentru solicitantul principal plus alte cheltuieli pentru aparţinători. Finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o perioadă de 28 de zile consecutive;
· Să stăpânească limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
Viza pentru Start-up
31. Această viză se aplică persoanelor care doresc să-şi deschidă prima lor firmă, dar în Marea Britanie. Această viză este valabilă 2 ani iniţial, dar solicitanţii pot ulterior să treacă în categoria Inovator, dacă îndeplinesc acele condiţii. Pentru această viză solicitanţii trebuie să:
· Aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne. Organism,ele de Atestare sunt fie Furnizori de Studii Superioare, fie organizaţii de afaceri care posedă un istoric de sprijinire a întreprinzătorilor cu sediul în Marea Britanie şi au sprijinul unui Minister. Organismele de Atestare evaluează fiecare cerere pentru a se asigura că este vorba de ceva inovator, viabil şi care poate creşte ulterior şi apoi vor răspunde de monitorizarea progreselor firmei căreia îi acordă sprijinul lor. Lista completă de organisme de atestare se găseşte la: https://www.gov.uk/government/publications/guidance-on-applications-under-global-talent;
· Demonstreze că posedă mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai, în afară de cazul în care locuiau în Marea Britanie de 12 luni înainte de depunerea cererii. La ora actuală aceste mijloace se ridică la 1.270 GBP pentru solicitantul principal plus alte cheltuieli pentru aparţinători. Finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o perioadă de 28 de zile consecutive;
· Să stăpânească limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
Muncitori sezonieri
32. Politica Guvernului Marii Britanii privitoare la muncitorii sezonieri începând cu anul 2021 se află la ora actuală în proces de studiu. Mai multe informaţii despre acest subiect vor fi puse la dispoziţie pe site-ul Gov.uk.
Mai multe informaţii despre noul sistem de imigrări al Marii Britanii se pot regăsi la adresa www.gov.uk/guidance/new-immigration-system-what-you-need-to-know