Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Vitamina care te poate ajuta în procesul de slăbire | Sfaturi dacă te lupți cu kilogramele în plus

Vitamina care te poate ajuta în procesul de slăbire | Sfaturi dacă te lupți cu kilogramele în plus

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:00 28 Apr 2024 Modificat la 19:00 28 Apr 2024

Soarele este un complice foarte bun, datorită aportului de Vitamina D cu care vine la pachet. Nutriționistul Oana Valah ne dezvăluie care este explicația.

”Adevărul este că Vitamina D are foarte multe implicații în procesele organismului, că reglează anumiți hormoni, că ajută în procesul de digestie, dar nu aș putea spune că doar Vitamina D, dacă luăm ca și supliment, vom slăbi, dar într-adevăr vom ține sub control hormonii foamei”, explică nutriționistul Oana Valah.

Vitamina care te poate ajuta în procesul de slăbire

De asemenea, nivelurile scăzute de serotonină pot duce la creșterea poftei de mâncare și la comportamente alimentare nesănătoase, cum ar fi consumul excesiv de alimente bogate în calorii, însă Vitamina D contribuie la creșterea producției de serotonină, ceea ce poate ajuta și la reducerea apetitului și  poftelor excesive.

”Ține sub control hormonii care au legătură cu ovarele polichistice, de exemplu. Dacă avem un deficit de Vitamina D și avem această afecțiune, atunci slăbitul este mai încetinit. Slăbim mult mai greu, are legătură și cu producția și funcțioarea hormonilor tiroidieni. La fel, dacă avem probleme cu tiroida, clar avem și un deficit de Vitamina D”, mai explică nutriționistul Oana Valah.

Managementul sindromului ovarelor polichistice și al problemelor tiroidiene necesită adesea o abordare multidisciplinară, inclusiv dieta adecvată, exercițiile fizice și în unele cazuri tratament medical specific, însă este important să facem analize și să ne testăm nivelul de Vitamina D, înainte de a începe suplimentarea cu această vitamină.

”Acum, din fericire, avem și varianta de a face analize acasă, un test rapid, din deget, ca la glicemie. Este musai să ne testăm, înainte de a suplimenta, pentru că și după prea multă Vitamina D efectele nu sunt cele mai plăcute. Vom avea stări, palpitații, vedere încețoșată, stări de anxietate, tremurat al mâinilor - acestea pot fi cauzele unui aport mult prea mare de Vitamina D, dar, să ne înțelegem, populația, în general, este carentă”, spune Oana Valah, nutriționist.

Sfaturi dacă te lupți cu kilogramele în plus

De asemenea, testarea nivelului de Vitamina D ne ajută să determinăm doza adecvată pentru suplimentare. Fiecare persoană poate avea nevoi diferite, în funcție de nivelul actual de Vitamina D din organism și de alți factori individuali.

”În primul rând, prin expunerea la soare, dar este important când și cum. Ne expunem la soare în prima parte a zilei, fără cremă de protecție solară și cât mai dezbrăcați. Ne luăm mult mai puțin din alimente, din păcate, Vitamina D, ne luăm alte vitamine, dar o cantitate mică față decât avem noi nevoie din ouă, din ciuperci, din pește, din ficat de cod, dar cantități mai mici, din păcate”, mai precizează Oana Valah.

Aproape 50% dintre oamenii din întreaga lume au deficiență de Vitamina D, motiv pentru care și suplimentele sunt la mare căutare. 

Specialiștii ne atrag atenția că Vitamina D nu este singura importantă în procesul de slăbire și acesta este și motivul pentru care înainte de a-ți schimba planul alimentar este important să îți faci un set de analize.

”Sunt foarte multe vitamine și minerale de care corpul nostru are nevoie și e nevoie să fim atenți la magneziu, la fier, la seleniu care este foarte important și el pentru buna funcționare a tiroidei și la toate celelalte, la B-uri, la complexuri de B-uri, la vitamina B12”, afimă nutriționistul Oana Valah.

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole