Astăzi, Aida Balamaci se poate considera un om realizat. Știe multe limbi străine și nu întâmplător a reușit să ajungă să lucreze la ONU. Aida e exemplul că românii pot să reușescă atunci când își pun în minte acest lucru.
"Îmi place unde sunt astăzi. Trebuie să fii ambițioasă, să ai încredere în tine și să ai încredere că poți face ceva bun, să vrei tot timpul să urci, pentru tine".
Povestea Aidei
Aida Balamaci a făcut pași mici, dar siguri și a ajuns exact unde își dorea. A pășit pe un drum pe care mulți nici n-ar fi îndrăznit să calce. Greutățile pe care ea și familia ei le-au îndurat ar putea părea pentru mulți dintre noi un scenariu de film, însă pentru ei asta a fost viața. O viață care a început pentru Aida în Constanța, mai precis pe Bulevardul Tomis, într-un bloc gri.
"Eram singură la părinți. Aveam o bunică extrem de bună și mama lucra atunci, avea 20 și ceva de ani. Eu stăteam foarte mult cu bunica, mă ducea la grădiniță, îmi făcea părul în fiecare dimineață, îmi făcea micul dejun, mă duceam la balet, făceam pian. Aveam mulți prieteni".
"Îmi amintesc de sentimentul când încercam să plecăm. Am depus actele și a durat cam un an până să plecăm. Îmi amintesc momentul când mi-au vândut pianul. Știu că m-am legat de pian și nu voiam să-l las, asta îmi amintesc".
În Austria trebuia să fie așteptată de tatăl său. În schimb, el nu a apărut la aeroport. Mama Aidei s-a văzut singură într-o țară străină, cu un copil de șapte ani de mână, neștiind pe ce drum să apuce. "Ne-am dat seama la un moment dat că tata nu o să mai vină. După ce ne-am asigurat viza, am stabilit să-l vedem pe tata în Germania și atunci l-am întrebat ce s-a întâmplat. Aveam șapte sau aproape opt ani. Voiam o explicație. Două zile am stat și nu l-am întrebat. Apoi, știu că eram în stație și trenul urma să plece și mama mi-a spus că e momentul, iar eu mi-am făcut curaj și l-am întrebat dacă mai vine. Mi-a explicat și cam asta a fost".
Aida a mărturisit cât se simte de mândră de activitatea pe care o desfășoară în cadrul ONU. "Când ajungi aici și vezi clădirea asta și vezi oamenii și îți aduci aminte de toată istoria.. și numai istoria pentru că istoria se face în fiecare zi aici.. dar e incredibil, te simți că faci ceva important și ai oportunitatea de a face ceva important".
Visul românesc nu e imposibil. Povestea incredibilă a româncei care a ajuns să lucreze la ONU