Antena 3 CNN Meteo Viscol cu rafale de 90 km/h şi ninsori abundente, până miercuri. Avertizarea meteo ANM, valabilă în mai multe zone din ţară

Viscol cu rafale de 90 km/h şi ninsori abundente, până miercuri. Avertizarea meteo ANM, valabilă în mai multe zone din ţară

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:17 01 Feb 2023 Modificat la 10:54 01 Feb 2023

ANM a transmis miercuri două noi avertizări, de tip Cod galben, care anunţă vânt de 90 km/h la munte, viscol și strat consistent de zăpadă, precum și vânt puternic în Transilvania și Oltenia.

Meteorologii prognozează ninsori însemnate cantitativ în zona de munte, dar şi vânt puternic şi câteva judeţe ale ţării.

Cod galben de ninsori şi viscol

Interval de valabilitate: 01 februarie, ora 10 - 03 februarie, ora 10

Citeşte şi: Ce urmează după ciclonul polar. Alina Şerban, prognoza meteo ANM pentru săptămâna 30 ianuarie-5 februarie 2023

Fenomene vizate şi zone afectate: ninsori însemnate cantitativ şi viscol în zona de munte

În intervalul menţionat, la munte temporar va ninge, însemnat cantitativ îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în cea din jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali (unde prin acumulare vor fi cantităţi de precipitaţii de peste 30...40 l/mp) şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la peste 1700 m, temporar rafalele vor depăşi 80...90 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea scăzută.

Cod galben

Interval de valabilitate: 01 februarie, ora 10 - 03 februarie, ora 10

Fenomene vizate şi zone afectate: intensificări locale ale vântului în Transilvania şi Oltenia

Pe parcursul zilelor de miercuri (1 februarie) şi joi (2 februarie), local şi temporar, în Transilvania şi Oltenia vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...65 km/h.

Notă: intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului", informează, miercuri, ANM.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole