Antena 3 CNN Life Sănătate Virusul misterios care face ravagii în China a fost identificat. Oamenii de știință sunt în alertă maximă!

Virusul misterios care face ravagii în China a fost identificat. Oamenii de știință sunt în alertă maximă!

1 minut de citit Publicat la 13:37 09 Ian 2020 Modificat la 13:37 09 Ian 2020

Misterioasa boală, contractată de 59 de pacienți în centrul Chinei, este provocată de un coronavirus din familia cunoscutului SARS - responsabil cu apariția Sindromului Acut Respirator Sever. În 2002, SARS a ucis peste 600 de persoane în China continentală și în Hong Kong.

O echipă de experți din China a "stabilit de manieră preliminară" că un nou tip de coronavirus este responsabil de aceste maladii, a declarat cercetătorul Xu Jianguo, de la Academia chineză de inginerie, citat de agenția de presă China Nouă.

Potrivit lui Xu Jianguo, acest virus nou nu se transmite de la om la om, așa cum se întâmplă în cazul SARS, scrie The Telegraph.

Autorităţile medicale din Wuhan au informat duminică că 59 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu o formă misterioasă de pneumonie, dintre care şapte se aflau în stare critică. Până la sfârşitul zilei de miercuri, opt pacienţi erau consideraţi vindecaţi şi au fost externaţi, conform CCTV.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mai mulţi pacienţi au lucrat sau au vizitat aceeaşi piaţă de fructe de mare din Wuhan când s-au îmbolnăvit în luna decembrie.

Simptomele clinice au inclus la unii pacienţi febră, dificultăţi respiratorii şi leziuni pulmonare.

Boala a stârnit îngrijorare în rândul autorităţilor în Taiwan, Hong Kong, Coreea de Sud, Thailanda şi Filipine, unde oficialii au declarat că vor institui zone de carantină şi vor scana pasagerii din China pentru a depista eventuale simptome ale bolii.

Ambasada SUA în China a emis o alertă sanitară în care recomandă celor care călătoresc în Wuhan să evite animalele, pieţele de animale, carnea crudă şi contactul cu persoanele bolnave. 

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole