Antena 3 CNN Politică Virgil Popescu: Regulamentul propus de Comisia Europeană pentru piața gazelor reprezintă o invitație pentru creșterea prețului

Virgil Popescu: Regulamentul propus de Comisia Europeană pentru piața gazelor reprezintă o invitație pentru creșterea prețului

Silvia Preda
2 minute de citit Publicat la 20:28 24 Noi 2022 Modificat la 20:34 24 Noi 2022

El a participat joi la reuniunea Extraordinară a Consiliului TTE - Energie, organizată la Bruxelles, în contextul discuţiilor la nivel european pe tema gestionării efectelor crizei energetice.

"Problema securității în aprovizionare, pregătirea pentru iarnă și ameliorarea impactului prețurilor crescute la energie și gaze naturale rămân elemente prioritare pentru liderii UE și miniștrii energiei.

Agenda reuniunii a inclus schimburi de opinii cu privire la două propuneri legislative publicate recent de Comisia Europeană, anume Regulamentul privind consolidarea solidarității printr-o mai bună coordonare a achizițiilor de gaze naturale, prin schimburi transfrontaliere de gaze naturale și prin prețuri de referință fiabile și Regulamentul privind accelerarea dezvoltării surselor regenerabile prin instituirea unui cadru legal de emitere a autorizațiilor, negociate până în prezent la nivel european. Regulamentul privind achiziția în comun a gazelor naturale și solidaritate între State membre contribuie la consolidarea pregătirii europene pentru iarnă în vederea asigurării securității în aprovizionare. 

Am susținut importanța activării de urgență a platformei europene pentru achiziția în comun a gazelor naturale, cu participare voluntară din partea companiilor și asigurarea unei distribuții echilibrate a volumelor suplimentare de gaze. 

Cu privire la măsurile de solidaritate între state membre în caz de criză în aprovizionare, am susținut importanța protejării industriei naționale, asigurarea unei compensări echitabile pentru gazele vândute în spirit de solidaritate, precum și posibilitatea ca statele membre să poată încheia pe bază voluntară acorduri de solidaritate cu statele din Comunitatea Energiei. 

Din perspectiva României este  deosebit de important, în acest context, sprijinul care poate fi oferit Republicii Moldova, care se confruntă cu o gravă criză energetică în această perioadă. 

De asemenea, România este pregătită pentru încheierea de acorduri de solidaritate cu statele vecine, Bulgaria și Ungaria, conform reglementările europene în vigoare.

Regulamentul privind accelerarea emiterii autorizațiilor pentru proiecte în domeniul energiei regenerabile va asigura creșterea contribuției acestei surse de energie în perioada următoare, cu impact direct asupra securității în aprovizionare și scăderea prețului la electricitate pentru populație și industrie. 

În cadrul negocierilor, am apreciat reflectarea în textul regulamentului a importanței protejării stabilității rețelei electrice, a concordanței cu reglementările existente în materie de protecția mediului și a asigurării unor termene procedurale fiabile, elemente susținute de România în cadrul negocierilor.

În cadrul discuțiilor privind mecanismul de corecție a prețului gazului natural, am reiterat solicitarea României privind introducerea unui plafon general la toate tranzacțiile cu gaze naturale din UE. 

Regulamentul prezentat răspunde doar parțial solicitărilor realizate de România precum și de către alte state membre în acest sens. Actualul nivel al pragurilor incluse în regulament (un preț  al instrumentelor derivate de peste 275 Euro pentru 2 săptămâni și o depășire a prețului TTF cu 58 EUR față de alte prețuri de referință pentru LNG timp de 10 zile consecutive de tranzacționare în cadrul perioadei de două săptămâni) reprezintă o invitație pentru creșterea prețului la gaze naturale și nu un mecanism de plafonare", a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Ministrul transmite că a subliniat importanța de a avea condiții de activare realiste și flexibile astfel încât mecanismul să răspundă solicitărilor Concluziilor Consiliului European din octombrie 2022, pentru a limita imediat episoade de prețuri excesive la gazele naturale.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole