Antena 3 CNN Actualitate Social Dr. Virgil Musta, despre secretul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara: Am prevăzut din timp totul

Dr. Virgil Musta, despre secretul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara: Am prevăzut din timp totul

<1 minut de citit Publicat la 19:13 10 Apr 2020 Modificat la 19:13 10 Apr 2020

"Avem zero medici infectați cu COVID-19. Noi am prevăzut din timp această situație epidemiologică și am luat măsurile dinainte de a începe epidemia, ne-am reorganizat din punct de vedere structural și funcțional clinica, am reorganizat programul medicilor și ne-am aprovizionat cu echipamente de protecție pentru a ne proteja cât se poate de mult.

În plus, am făcut exerciții permanent pentru a învăța cum să ne dezbrăcăm și decontaminăm ca să nu existe riscul de a ne infecta în aceste momente. Avem proceduri pentru fiecare act medical pe care-l facem și încercăm să le respectăm cât putem de mult", a spus acesta.

În ceea ce privește vaccinul despre care vobește profesorul Virgil Păunescu, medicul Musta a spus că "procesul este unul lung, proces în care trebuie să demonstrezi că vaccinul nu are reacții adverse asupra organismului și abia apoi poți să-l scoți pe piață", a adăugat Virgil Musta, pentru un post de televiziune.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole