Specialiştii atrag atenţia că oamenii ajung deseori să fie muşcaţi de vipere după ce le invadează teritoriul. În țara noastră întâlnim trei dintre cele 15 specii de vipere care trăiesc în Europa.
Cea mai de temut este vipera cu corn, pe care o putem întâlni cu precădere în zona Banatului, în special în stațiunea Băile Herculane, însă poate fi întâlnită și spre Delta Dunării.
Mușcătura acesteia poate avea consecințe foarte grave și poate duce uneori chiar și la deces.
Cea mai întâlnită viperă din țara noastră este vipera de munte sau vipera comună, așa cum este ea cunoscută.
Aceasta poate fi găsită chiar și în Capitală. Mușcătura ei nu este atât de periculoasă și poate fi confundată ușor și cu alți șerpi.
Cea mai rară specie de viperă din țara noastră este vipera de stepă, pe care o întâlnim cu precădere la malul mării.
Aceasta este pe cale de dispariție.