Antena 3 CNN Life Viperă periculoasă, filmată în Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Specialiștii îi avertizează pe turiști

Viperă periculoasă, filmată în Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Specialiștii îi avertizează pe turiști

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 21:06 20 Aug 2021 Modificat la 21:06 20 Aug 2021

O viperă cu corn a fost filmată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației Parcului Național Domogled - Valea Cernei în timpul acțiunilor de monitorizare.

Specialiștii spun că este un șarpe periculos și oamenii trebui să îl evite.

„Viperele sunt specii veninoase și trebuie evitat contactul cu ele, acestea atacând dacă se simt amenințate. Specialiștii recomandă turiștilor aflați în drumeții în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafețele cu pietriș, stâncoase sau însorite, să cerceteze cu atenție locul unde se așează și să nu introducă mâinile între crăpăturile stâncilor”, au transmis reprezentanții Romsilva pe Facebook.

Potrivit specialiștilor, vipera cu corn este răspândită în mai multe regiuni din sudul și sud-estul Europei, inclusiv în câteva zone din România. Este cea mai mare dintre viperele europene, putând ajunge la o lungime de 90 de centimetri.

Se distinge printr-un bot ascuțit cu un corn nazal moale și prin dunga de pe spate, formată dintr-o succesiuni de romburi, cu un colorit diferit la masculi și la femele.

 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole