Antena 3 CNN Emisiuni Gătit la costum Viorica Macovei aduce cel mai iubit desert din Bucovina în bucătăria lui Ştefan Lungu: "Am lansat un album de muzică religioasă"

Viorica Macovei aduce cel mai iubit desert din Bucovina în bucătăria lui Ştefan Lungu: "Am lansat un album de muzică religioasă"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:00 05 Noi 2022 Modificat la 14:00 05 Noi 2022

Viorica Macovei, mult îndrăgita solistă de muzică populară din Bucovina, a păşit în bucătăria lui Ştefan Lungu în ediţia numărul nouă a emisiunii "Gătit la costum" din sezonul 3.

Cei doi au pregătit împreună un preparat foarte apreciat în Moldova, pe care multe gospodine îl pregătesc în casă, tocinei cu smântână şi dulceaţă de afine.

Sano a fost şi de această dată asul din mâneca lui Ştefan Lungu. Gazda emisiunii "Gătit la costum" a folosit cu încredere produsele de igienizare Sano, care au asigurat un spaţiu de gătit igienic.

Viorica Macovei, invitat special în ediţia 9 "Gătit la costum", sezonul 3

Cunoscuta şi îndrăgita interpretă de muzică populară Viorica Macovei a fost invitata lui Ştefan Lungu în cea de-a noua ediţie a emisiunii Gătit la costum din sezonul 3.

Solista a povestit cu multă emoţie în voce despre desertul pe care mama acesteia îl pregătea în casă. Imaginea mamei din bucătărie, pregătind tocineii, a emoţionat-o pe interpreta de muzică populară din Bucovina.

De fiecare dată când mama Vioricăi pregătea tocineii, solista nu îşi putea ţine degetele departe de blatul de bucătărie."Un adult care rămâne copil se gândeşte mereu la un desert. Abia aşteptam să o văd pe mama cum găteşte tocinei. Gustam înainte ca totul să fie gata.", a povestit artista.

Totodată, artista a mai povestit şi despre lansarea celui mai recent album.

Acesta este un album de muzică religioasă, iar cea mai emoţionantă priceasnă este "Părintele Iustin", pentru care a fost realizat şi un videoclip de colecţie.

Tocinei cu smântână şi afine, reţeta Vioricăi Macovei în ediţia 9 "Gătit la costum", sezonul 3

  • 200 gr făină;
  • 1 ou;
  • 250 gr cartofi raşi foarte mărunt;
  • Un praf de sare;
  • smântână;
  • dulceaţă de afine;
  • rom;
  • zahăr;

Smântâna se bate cu zahărul şi romul. Se adaugă compoziţia obţinută peste tocinei şi se presară deasupra dulceaţa.

"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă, de la ora 13:30, la Antena 3

În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 aduce pasionaților de gastronomie emisiunea "Gătit la costum", unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale.

Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoană care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.

Citește mai multe din Gătit la costum
» Citește mai multe din Gătit la costum
TOP articole