Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă: România rămâne ferm angajată în dezvoltarea proiectului european

Viorica Dăncilă: România rămâne ferm angajată în dezvoltarea proiectului european

2 minute de citit Publicat la 16:25 01 Noi 2018 Modificat la 16:25 01 Noi 2018

Premierul Viorica Dăncilă a avut joi o întrevedere cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, care efectuează o vizită la Bucureşti, în cadrul discuţiilor fiind abordate subiecte referitoare la relaţiile bilaterale şi aspecte legate de cooperarea regională şi multilaterală, precum şi priorităţile României pentru perioada în care va deţine preşedinţia Consiliului UE.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES, în plan bilateral, a fost evidenţiată diversitatea domeniilor acoperite de colaborarea dintre România şi Elveţia şi a fost exprimat interesul reciproc pentru identificarea de modalităţi care pot conduce la aprofundarea şi creşterea dimensiunii şi complexităţii acestor relaţii.

De asemenea, a fost trecut în revistă stadiul relaţiilor economice bilaterale, fiind apreciată evoluţia pozitivă a acestora. Pornind de la constatarea că un număr tot mai mare de companii elveţiene iau în considerare extinderea activităţii lor în ţara noastră, au fost subliniate oportunităţile foarte bune oferite investitorilor străini de mediul de afaceri românesc.

"Prim-ministrul a mulţumit părţii elveţiene pentru buna desfăşurare a Programului de cooperare elveţiano-român şi a salutat rata ridicată de absorbţie a fondurilor dedicate acestui program. Cei doi oficiali au apreciat aportul la consolidarea colaborării sectoriale bilaterale pe care l-au avut programele realizate în cadrul Contribuţiei financiare a Elveţiei la coeziunea UE, menţionând programele de formare profesională şi post universitară dedicate tinerilor (JOBS - "Job Orientation Training for Businesses and Schools şi SCIEX - Scientific Exchange Program). În context, a fost evidenţiat faptul că există un potenţial ridicat de colaborare în plan sectorial, care poate fi mai bine valorificat şi au fost amintite domeniile culturii, educaţiei, cercetării şi inovării. Au fost evocate, în acest sens, atât experienţa elveţiană recunoscută în domeniu, cât şi succesele constante înregistrate de inventatorii români participanţi la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva. Nu în ultimul rând, au fost amintite amplele posibilităţi de cercetare pe care le oferă proiectul ELI-NP", precizează sursa citată.

Şefa Executivului de la Bucureşti a semnalat prezenţa tot mai activă a diasporei române din Elveţia în ecuaţia bilaterală, în special prin stabilirea de noi canale de comunicare la nivel profesional sau local.

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a prezentat stadiul pregătirilor şi priorităţile României pentru perioada în care va deţine preşedinţia Consiliului UE, subliniind că ţara noastră va rămâne ferm angajată în dezvoltarea proiectului european.

Au fost abordate şi aspecte privind relaţia Elveţiei cu UE, în special negocierile în curs privind încheierea unui Acord-cadru instituţional. Premierul a apreciat angajamentul Elveţiei de a-şi consolida şi dezvolta relaţiile cu Uniunea Europeană şi cu statele membre, arătând că Elveţia este un partener important atât pentru România, cât şi pentru UE, se mai arată în comunicatul citat.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, premierul Dăncilă mulţumind pentru sprijinul pe care Elveţia îl acordă ţării noastre în acest demers. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Dancila România
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole