„Domnul Cîțu în loc să-și facă datoria pe care o are în calitate de ministru de Finanțe acționează politic prin chemare la judecată publică a adversarilor politici și acuzații de sabotare a economiei naționale. Eu cred că prin afirmațiile sale face mult rău țării, dar este considerat de Ludovic Orban util din punct de vedere politic. A condus țara de la a doua cea mai mare creștere economică din UE pe care am avut-o la plecarea noastră de la guvernare”, a precizat fostul premier.
În ceea ce privește OUG 114, Viorica Dăncilă a reafirmat că respectiva ordonanță a avut nenumărate efecte pozitive.
„Banii nu se duc la alocații, nu se duc la majorări de pensii sau salarii. Au tăiat 30 de miliarde la dezvoltare locală, au tăiat 30 de miliarde la fondul de dezvoltare și investiții. Au anulat programe importante pentru români. Au tăiat la Sănătate cu 22%. Dânsul împrumută, dar normal ar fi să vină în fața Parlamentului și să spună ce face cu acești bani. Guvernarea PSD a împrumutat în 34 de luni 89, 7 miliarde de lei. Guvernarea PNL în trei luni a împrumutat 40 de miliarde de lei. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă”, a conchis Viorica Dăncilă.
Fostul premier Viorica Dăncilă şi fostul ministru PSD al Finanţelor Eugen Teodorovici trebuie să vină în Parlament şi să explice în cadrul unei comisii de anchetă de ce au aruncat economia României în haos în decembrie 2018 cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 114, afirmă ministrul Finanţelor Florin Cîţu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Viorica Dăncilă îi răspunde lui Florin Cîțu: Să vină în Parlament și să spună ce face cu banii împrumutați