Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă îi invită în România pe premierii Bulgariei și Greciei

Viorica Dăncilă îi invită în România pe premierii Bulgariei și Greciei

1 minut de citit Publicat la 14:12 22 Dec 2018 Modificat la 14:12 22 Dec 2018

România susţine drumul european al Serbiei, a declarat sâmbătă, la Belgrad, premierul Viorica Dăncilă, care a anunţat că l-a invitat pe preşedintele sârb Aleksandar Vucic în vizită la Bucureşti, în timpul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut o declaraţie comună alături de preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, în contextul participării la reuniunea la nivel înalt în format cvadrilateral România - Bulgaria - Serbia - Grecia. Conferinţa a fost transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Executivului român.

"Am abordat probleme care ţin de extindere şi i-am subliniat domnului preşedinte Vucic că România susţine drumul european al Serbiei. I-am propus domnului preşedinte o vizită la Bucureşti pe timpul preşedinţiei deţinute de către România, tocmai pentru a face cunoscuţi paşii importanţi pe care Serbia îi are în ceea ce priveşte parcursul european, pentru a face cunoscută dorinţa Serbiei de a închide capitolele de negociere deschise", a declarat Viorica Dăncilă.

În context, premierul României i s-a adresat liderului sârb: "Vreau să vă felicit, domnule preşedinte, pentru deschiderea capitolelor 17 şi 18, dar în acelaşi timp credem că trebuie să ne implicăm toţi în a susţine Serbia şi cu personal sau cu toată susţinerea tehnică în ceea ce priveşte deschiderea unor noi capitole de negociere sau închiderea celor deschise. Avem toată deschiderea de a susţine Serbia şi vrem ca aceşti paşi importanţi pe care-i face Serbia să-i facem cunoscuţi şi la Bruxelles şi la Bucureşti, astfel încât toate statele membre să cunoască acest lucru şi să continuăm susţinerea pentru Balcanii de Vest, să continuăm susţinerea politicii de extindere, care pentru noi reprezintă o prioritate şi care este foarte importantă".

Dăncilă a adăugat că a vorbit cu Vucic despre domeniile energiei, infrastructurii, turismului şi sportului.

"Ne dorim o conectare cât mai bună între ţările noastre, ne dorim o cooperare foarte bună în regiune, ne dorim o cooperare mult îmbunătăţită între ţările noastre", a punctat ea, anunţând că este programat "un forum economic care efectiv să ajute oameni de afaceri din România să investească în Serbia şi invers".


 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole